La iniţiativa Procuraturii Generale, pînă la finele acestui an, Republica Moldova va avea un Centru naţional de investigare a crimelor cibernetice.

Centrul va fi un organ autonom, finanţat de la bugetul de stat.

Iniţiativa creării Centrului aparţine Procuraturii Generale, care, în prezent coordonează, conduce şi exercită urmărirea penală, dar şi reprezintă învinuirea în instanţă de judecată pe cauzele privind infracţiunile informatice şi cele din domeniul telecomunicaţiilor.

Amintim că, în decembrie 2010, secţia de profil a Procuraturii Generale a elaborat un Ordin interdepartamental cu privire la aprobarea Planului comun de Acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii cibernetice.

Documentul respectiv a fost aprobat de 10 instituţii de stat, care sunt incluse în calitate de autorităţi responsabile de executarea acestuia:

• Procuratura Generală,
• Serviciul de Informaţii şi Securitate,
• Institutul Naţional al Justiţiei,
• Ministerul Afacerilor Interne,
• Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor,
• Serviciul Vamal,
• Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,
• Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală,
• Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal,
• Întreprinderea de Stat „Centrul de Telecomunicaţii Speciale”

Printre obiectivele de bază ale planului, care are o perioadă de implementare de 2 ani, se evidenţiază crearea Centrului interdepartamental privind prevenirea şi combaterea criminalităţii cibernetice, care vine să ajusteze legislaţia naţională la prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind „Criminalitatea informatică” adoptată la 23 noiembrie 2001 la Budapesta (semnată de Republica Moldova la 12 decembrie 2001 şi ratificată prin Legea nr.6-XVI  din  02.02.2009).

Obiectivul general al proiectului este de a crea, în paralel, condiţii de bază pentru judecători, procurori, ofiţerii de urmărire penală antrenaţi în investigarea acestor categorii de infracţiuni, desfăşurarea expertizelor criminalistice specializate conform celor mai bune practici din domeniu, securizarea sistemului informaţional al ţării în scopul prevenirii atacurilor asupra sistemului, preîntâmpinarea deteriorării şi utilizării neautorizate a informaţiei,  precum şi aderarea la reţeaua internaţională de colaborare şi ajutor reciproc în domeniul crimelor informaţionale pentru crearea punctului de contact.

În prezent, însă, nici o instituţie participantă la proiect nu dispune de mijloace financiare şi posibilităţi tehnice în vederea iniţierii acestuia.

Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului a examinat recent proiectul Conceptului Centrului naţional de investigare a crimelor cibernetice, prezentat de Procuratura Generală, care a confirmat necesitatea existenţei unei astfel de structuri şi a solicitat sprijinul Guvernului în formarea acestuia.

Prin urmare, în timpul cel mai apropiat, Procuratura Generală în comun cu Executivul, urmează să elaboreze proiectele de acte normative şi să le promoveze prin înaintarea spre adoptare în Parlament.

Notă: De la începutul acestui an au fost pornite 23 de cauze penale privind infracţiunile cibernetice, cu 45% mai mult faţă de perioada analogică a anului trecut.