Ieri nu aveam niciun job şi 5 lire, azi am două joburi şi… 1,5 lire (restul rămas de la biletul de autobuz). Se pare că, la mine, răul duce, întotdeauna, spre mai bine. Cam atât- căci nu vreau să-i crească norocului meu urechi prea mari, de la atâta laudă, nu de alta, dar după aceea se împedică în ele.

Am cunoscut azi nişte oameni minunaţi. Am impresia că Doamne-Doamne îţi scoate în faţă nişte oameni mizerabili, doar ca să înveţi cum să apreciezi, la momentul potrivit, oamenii buni. Am tot sărit, în ultima vreme, dintr-o extremă, în alta- dar cred că ăsta o fi modul prin care trebuie să mă călesc, ca şi om. Mulţumesc! Sunt convinsă că şi gândurile voastre de încurajare au ajutat cumva. De asta-mi place mie să am blog personal, ca să am pe tastatura cui plânge şi pe monitorul cui râde.


Filed under: My life in UK