Se putea să nu se îndrăgostească turcul de mine? Promisiuni de vacanţe în Istanbul, şcoală plătită, maşină şi răsfăţ feminin- cam tot ce şi-ar dori o fată, în zilele noastre de criză economică şi sufletească. A trebuit să zic nu, să-mi fac bagajul şi să plec- o fi greşit, sau nu, nu-mi pasă!
Eu nu mă culc cu seful pentru o poziţie mai bună şi nici cu profesorii pentru o notă mai mare. Eu nu-mi vând sărutările pentru plaje în Ankara sau trupul pentru maşini BMW. Eu nu-mi fac unghiile sau părul la coafor, ca să impresionez un bărbat.
Mie mi se întâmplă lucruri frumoase şi fără să fac asta! Desigur, sunt puţin dezamăgită, dar cred că tot răul e spre bine. Habar nu am cum o sa-mi plătesc chiria, luna viitoare, dar măcar sunt mândră de mine, aşa-cu sâni mici şi creier mare. Fir-ar ele de gropiţe în obraji!
Nu mi s-a cerut să plec, dar nu m-aş fi simţit în largul meu, ştiind că şeful are fantezii cu mine, în timp ce îi amestec zahărul în cana cu ceai; nu-mi place când mi se aplică tratament special şi, cel mai mult, nu-mi place să mă simt datoare sau obligată cu ceva, faţă de cineva.
Filed under: My life in UK
