Problema 2008Imediat după ce în 2004 Vladimir Putin a fost reales pentru un al doilea mandat la Kremlin, mass media şi analiştii politici occidentali au început să vorbească de Problema 2008. Conform constituţiei ruseşti, o persoană poate exercita funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse doar pe perioada a două mandate de 4 ani. Cine va urma după Putin? Va ceda Putin fotoliul de la Kremlin? Va fi schimbată Constituţia? Acestea au fost întrebările care au născut zeci de scenarii şi ipoteze după 2004.2005 şi 2006 au fost anii marcaţi de apariţia asociaţilor civice şi grupurilor de iniţiativă pledând pentru schimbarea constituţiei ca una din soluţiile pentru păstrarea lui Putin la Kremlin. Mai mult, deputaţi ai Dumei de stat (camera inferioară a legislativului rus) s-au lansat în discursuri despre necesitatea unui referendum care ar valida posibilitatea unui al treilea mandat pentru Vladimir Putin. Televiziunile şi publicaţiile fidele Kremlinului debordau de talk-showuri şi analize prezentând inadvertenţa plecării lui Putin.Soluţia parţială a Problemei 2008 a venit de la nimeni altul decât Putin care prin „numirea” lui Serghei Ivanov şi a lui Dmitrii Medvedev prim-vice premieri a dat startul unui model rusesc a ceea ce în Statele Unite se cheamă alegeri primare (primary elections). În plus, deşi cel de-al doilea preşedinte al Rusiei postcomuniste afirmase în repetate rânduri că nu va candida pentru un al treilea mandat, argumentul decisiv a venit odată cu al optulea său discurs anual despre starea naţiunii din 26 aprilie 2007. Atunci, Putin a declarat printre altele în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus: "Următorul discurs despre starea naţiunii va fi rostit de noul preşedinte". Totuşi, atenţia analiştilor care aşteptau indicii cu privire la posibilul succesor al lui Vladimir Putin printre rândurile discursului respectiv nu a fost răsplătită.De ce nu Ivanov?Se pare însă că, deşi nu a fost făcut public, rezultatul “alegerilor primare” à la russe era deja cunoscut de apropiaţii administraţiei de la Kremlin, iar succesorul îşi aştepta cuminte campania de PR. Anume “cuminţenia” lui Medvedev a jucat rolul crucial în disputa sa cu Ivanov pentru intrarea în graţiile ţarului Putin. Daily Telegraph îl compara într-o analiză pe Dmitrii Medvedev cu Claudiu de pe vremea lui Caligula, explicând că prim vice-premierul rus a ajuns sus asemeni acestuia, graţie faptului că nu a încercat să iasă în evidenţă prin declaraţii memorabile şi acţiuni publice independente.Zarurile au fost aruncate (că tot am amintit un împărat roman) la München, anul trecut, în timpul faimoasei Conferinţe de Securitate la care Vladimir Putin a atacat dur Statele Unite pentru apucăturile de hegemon într-o lume pe care americanii „şi-o imaginează a fi unipolară”. Discursul de la aceeaşi conferinţă a lui Serghei Ivanov, pe atunci ministru al apărării şi favorit pentru postul de succesor la Kremlin, a fost unul de „poliţist bun” care acţiona pe picior de egalitate cu „poliţistul rău”, Putin. Ivanov a vorbit atunci de o „armonie globală” în maniera unui adevărat lider de stat, aşa cum observau la câteva ore importanţi analişti politic ruşi care au acuzat inoportunitea şi graba comportamentului de „viitor preşedinte” al lui Serghei Ivanov. Câteva luni mai târziu, ştirile în Federaţia Rusă care începeau de obicei cu „Astăzi Vladimir Putin şi Serghei Ivanov au întreprins o vizită la...” au suferit o modificare mică-mare, rolul de "umbră a ţarului" fiind redistribuit lui Medvedev.Meet Dmitrii MedvedevDmitrii Medvedev s-a născut în 1965 în oraşul care pe atunci se chema Leningrad într-o familie de intelectuali: mama preda literatura rusă, iar tatăl fizica, profesori universitari amândoi. În timpul şcolii Dmitrii se visa mare jurist, deşi se interesa intens şi de cultura „diabolică” occidentală. A lucrat în construcţii şi a măturat străzi pentru a putea să-şi cumpere blugi şi plăci cu Led Zeppelin şi Pink Floyd.Politica a început să îl intereseze pe Medvedev în anii 1980, în timpul perestroikăi, atunci când destrămarea Uniunii Sovietice devenise deja o certitudine. Fiind student la drept, Dmitrii se implica activ în campaniile electorale ale candidaţilor care pledau pentru economia de piaţă – pe atunci o adevărata erezie în Rusia Sovietică. Dar când candidatul pe care îl susţinea Medvedev a devenit primar al Sankt-Peterburgului (vechiul Leningrad), acesta a a fost angajat în calitate de colaborator pentru o serie de proiecte reformatoare.Odată, colaboratorul primăriei din Sankt-Peterburg a salvat un om. Cazul nu a avut o acoperire media consistentă, dar anume atunci este momentul în care Medvedev îşi începe creşterea spectaculoasă. În 1992, primul adjunct al primarului de Sankt Peterburg, un oarecare Vladimir Putin, s-a trezit implicat într-un scandal financiar. A fost deschis un dosar penal, dar cazul a fost clasat la puţin timp după. Putin a fost salvat de un tânărul jurist, Dmitrii Medvedev, care a găsit câteva vicii de procedură în istrumentarea cazului respectiv.Putin, mai în vârstă decât Medvedev, a deţinut o poziţie dominantă în relaţia celor doi de la bun început. Această situaţie s-a păstrat până în prezent, Medvedev şi acum vorbeşte la per Dvs cu preşedintele rus. Întrebarea e dacă această relaţie se va păstra şi după 2 martie, ziua marei farse electorale în Rusia.Farsa electoralăÎn timpul dezbaterilor de marţi seara între senatorii americani Hillary Rodham Clinton şi Barack Obama, antrenaţi în lupta pentru investirea din partea Partidului Democrat în calitate de candidat pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, a avut loc un incident hilar. Unul din jurnalişti, Tim Russert de la NBC News, a adresat o întrebare nevinovată şi simplă în aparenţă: „Ce ne puteţi spune despre succesorul lui Putin?” Deşi a recitat cu brio partitura cu „omul impus de Putin”, dna Clinton a avut probleme serioase atunci când a trebuit să pronunţe numele complet al lui Dmitrii Medvedev, limitându-se la un „Medved, Medvedi, Whatever”.Deşi impardonabilă, scăparea fostei prime doamne a SUA e explicabilă, totuşi. Ea nu se uită la posturile de televiziune din Rusia şi nu citeşte ziare ruseşti:D. Potrivit unui studiu al centrului de analiză a mijloacelor de informare în masă Medialoguia, între 10 decembrie, când Putin şi-a exprimat deschis sprijinul pentru Medvedev, şi 26 februarie, Dmitrii Medvedev a aparut pe canalele televiziunii publice, Pervâi Canal (primul canal), de 1832 de ori. În acelaşi timp contracandidaţii săi au beneficiat de mult mai putine apariţii televizate. Astfel ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski a fost la televizor de 533 de ori, candidatul comunist Ghenadii Ziuganov de 479 ori , iar Andrei Bogdanov de 258 de ori. Ultima săptămână a devenit cu adevărat insuportabilă: primele 15 minute din orice emisiune informativă pe Pervâi Canal conţinea ştiri doar despre Dmitrii Medvedev.Nezavisimaia Gazeta publica recent un interviu cu deputatul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Andreas Gross, care se află în Federaţia Rusă în fruntea unei delegaţii compusă din 25 de deputaţi europeni. Acesta a declarat că alegerile prezidenţiale din Rusia, care urmează să se desfăşoare duminică, riscă să nu fie recunoscute de APCE, precizând că este vorba de un vot fără alternativă şi că Moscova nu face nimic pentru a oferi alegătorilor şansa de a alege. Mai mult, Gross a menţionat că, din cauza restricţiilor legale, practic nimeni nu a avut şansa să se înregistreze în calitate de candidat. O farsă politică fără precedent similară vremurilor de tristă amintire ale perioadei sovietice, resuscitată de primul preşedinte rus Boris Elţân care anunţa poporul rus în discursul său de Revelion că îi cedează Kremlinul lui Vladmir Putin în ceea ce părea un episod de teatru al absurdului.Administraţie bicefalăAtunci când Boris Elţân, aflat într-o totală degringoladă politico-personală, „l-a făcut pe Putin preşedinte”, mulţi au spus că cel din urmă a primit fotoliul de preşedinte doar pentru că devenise un ajutor de neînlocuit al lui Elţân. Şi doar după ce s-a instalat comfortabil la Kremlin, Putin şi-a arătat cu adevărat colţii de rus autoritar şi naţionalist.Deşi Medvedev şi Putin lucrează împreună de mai mult de două decenii, ei sunt total diferiţi atunci când vine vorba de provenienţă socială şi personalitate. Putin se mândreşte cu rădăcinele sale proletare la fel de mult cum se mândreşte cu starea sa fizică de invidiat. Medvedev, dimpotrivă, provine, aşa cum spuneam, dintr-o familie de profesori universitari. Durul şi agresivul Putin deţine centura neagră la judo, iar Medvedev practică yoga şi vorbeşte în fiecare zi la telefon cu maică-sa. Numele lui Medvedev provine de la „medvedi” (rus) dar acesta pare a fi singurul simbol care îl leagă pe acest profesor de drept de Rusia guvernată după principiile „democraţiei autoritare”. Tocmai aici pare a fi problema legată de propunerea lui Putin de model de administrare bicefală a ţarii, similar stemei ruseşti.Bicefalitatea puterii nu a fost niciodată un model de succes în Rusia. Toate reformele şi transformările dădeau unul şi acelaşi rezultat: conduce doar un om (ţarul, secretarul, preşedintele). Evocant în acest caz este situaţia de după primele alegeri prezidenţiale din Rusia postcomunistă în urma cărora a rezultat disputa dintre preşedintele Boris Elţân şi vicepreşedintele Alexandr Ruţkoi din 1993. Doar cu ajutorul tancurilor a reuşit primul preşedinte al Rusiei să îl forţeze pe rebelul Ruţkoi să iasă din politică.În unele ţări o administraţie bicefală e mai mult decât binevenită – astfel se evită situaţia când un singur om ajunge să aibă prea multă putere. În Rusia însă, unde „Ţarul” s-a transformat pe perioada sovietică în „Tătuc” pentru a reveni după 1990, orice împărţire de putere naşte probleme. S-ar putea ca Putin să se comporte ca un premier moderat lăsând prim-planul pentru Medvedev, cel puţin în aparenţă. Sau, s-ar putea ca Medvedev să se folosesc de legitimitatea sa şi prerogativele sale prezidenţiale pentru a-l slăbi pe Putin. Nu de alta, dar Medvedev reprezintă cel de-al doilea clan care deţin în acest moment Rusia: clanul liberalilor aflat în confruntare latentă cu clanul susţinut activ de Putin, clanul celor cunoscuţi ca „siloviki”, oamenii strucutrilor de forţă.Oricum, bicefalitatea puterii ar putea naşte o instabilitate politică de care Rusia chiar nu are nevoie în acest moment, dar care ar putea aduce acoperirea politică necesară pentru o revenire a lui Putin în fotoliul de preşedinte. Concluzia e simplă: Putin va conduce Rusia în ambele cazuri, fie manevrând abil marioneta-Medvedev, fie revenind în urma unui activ conflict de interese între ramurile puterii. În ambele cazuri, aşadar, Kremlinul tot al ţarului Putin rămâne.OFFPOST, though ONTOPIC:)Vedeţi ce face dial-up-ul din om? Se apucă să scrie articole „serioase”:D.Ciudat sau nu, prima întrebare de baraj atunci când ajunsesem la Ziarul Financiar în „prima mea zi de jurnalist” a fost referitoare la succesorul lui Putin. Eu am zis că Putin nu pleacă, iar dl redactor-şef a zis că Ivanov va fi preşedinte:D!Îmi aduc aminte şi că într-o pauză de curs pe vremea masterului la UniBuc, discutam cu dl Armand Goşu, cred că singurul specialist notabil pe URSS şi pe fostul spaţiu sovietic, despre Era post-Putin. Eu am susţinut scenariul schimbării Constituţiei şi rămânerii lui Putin, dl Goşu a zis că nu e imposibil, dar că ar fi o mare greşeală şi ca aparenţa democratică să fie păstrată cu un Putin dirijând din umrbă, el paria pe plecarea acestuia în proporţie de 70 %.