Un bec atîrnat de capătul cuvîntului
Îţi clatină soarele
Deasupra creştetului nostru
Nici nu am şti că e acolo, sus,
Dacă n-am răsturna ,din cînd în cînd, privirea
Şi n-am deschide ochii .
Diminutivul, uitat într-o cutie de carton
Îşi va pierde glasul într-o zi.
Urlînd toţi anii aceştea-n umbră,
Se va usca cerşind lumina
Sunetelor alintate.
Ne-om răzvrăti poate … cîndva
Şi-om dezmierda litera la înălţimea
Infinitului cules cu stăruinţă,
Dintr-o cutiuţă de carton legănată-
De căldura becului atîrnat de capătul cuvîntului.
Filed under: poezii Tagged: carton, cuvint, dimunutiv
