ca un prunc căruia abia îi cresc dinţii.
Afară e lună plină, întuneric şi vară.
Afară teatrul şi-a tras culisele în faţa celor
care nu ştiu decît să facă dragoste.
Noi suntem iubiţii niciodată oameni:
-Mă lepăd de tine, lume.
Azi e 21. Pieptul tău e pînza pe care
o să-mi pictez prima capodoperă.
Pensula şofează deasupra pielii tale
de parcă toată viaţa mîinile mele ţi-au citit porii
şi-acum doar refac un puzzle.
În fiecare zi
tristeţile îşi fac cuib în faţa mea ca şi cum
n-ar mai fi alţi copaci. Dacă azi iubirea din mine
ar fi geamănă chipului meu,
din toate femeile de pe pămînt, iubitule,
eu aş fi cea mai frumoasă.
