e singura… si simte singuratatea cu haina ce o poarte o viata….cu pielea…
nimeni…aici…acolo..nimeni…nicaieri…
singura printre cearsafurile albe..pure…virgine…
prea singura…
isi imbratiseaza genunchii…..priveste parca in abis…
e tot singura…
o lacrima ii coboara muntele obrazului…
unghiile ii ating pielea…o doare aici…inauntru…in adinc…acolo unde nimeni nimic nu vede…doare…mocneste un foc inca nestins…doare…
stringe pielea cu degetele…ah…unghiile o zgirie…isi musca buza de jos ca sa nu tipe…dar ea nu simte…nu mai simte nimic…
nu mai e durerea de inainte…nu mai e nici ea asa cum era cindva…
doare..inca doare…
si lacrimile tot picura si picura…umezind cearsafurile albe…..acum au pete negre…asemeni sufletului ei pur cindva…acum patat de singuratate…
e inca singura….si e liniste mortala…nici rasuflarea ei nu se mai aude…nu mai e aici…viseaza cu ochii deschisi….
(scirtie usa camerei )…e el…
(scirtie usa din interiorul ei)…e el…acel el care va sterge petele de pe cearsaf si-i va
reda puritatea sufletului ei…
…acum nu mai e singura…
…si tot e liniste…liniste pentru amindoi…
