Pe Diana să n-o mai cauţi niciodată
pe strada cu trandafiri şi nici măcar peste drum
la morgă.
Cînd aveam cinci ani mi-am luat-o pe Anca
să-mi ţină de urît
şi-am zis că mă duc să mor.
Am încercat şi ieri dar n-a mai fost nimeni
să mă oprească.
Aşa am murit ieri în acest poem
cu buzele murdare de vomă.
Mi-au sîngerat tăcerile şi-au curs din mine
toate cuvintele. Literele astea sunt ca nişte gratii
după care nu veţi trece niciodată.
Aici stau eu.
