eu ma uit la tine si mirarea e la ea acasa… riduri destul de pronuntate iti brazdeaza fata, dar… esti atat de frumoasa! fata ta iradiaza, energia ta e contagioasa, ochii tai stralucesc… ca niste stele, – nu, nu exagerez – intr-adevar – ca niste stele! care incanta, uimesc, cheama, bucura, iar cuvintele tale au gustul sperantei…
hm, speranta,.. iarasi la ea ajungem, defapt ajung, poate-i ceva personal?… mai ziceti si voi !… 
dar asta e - speranta moare ultima… or si pe portile iadului sta scris cu litere de foc: “LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE “
deci,.. atata timp cat avem de trecut prin alte porti… speranta mai ramane cu noi !
oare stii tu cata lumina si incredere sadesti in sufletele ravasite?..
asa cum esti, cu tot ce esti, sufland cenusa de pe ranile arse, invii speranta – acest pod fragil spre nemurire…
