să sudezi tăcerea sintagmelor
şi să le sufli aerul ars din plămâni.
Să porţi noaptea o casă în spate,
să spargi sticle pântecoase
şi să vrei să eliberezi golul de acolo.
Să aprinzi o lumânare eterică,
să-ţi frigi vârfurile invizibile ale degetelor
şi să strigi la îngerul păzitor.
Să-ţi repugne somnul prea lung,
să scrii poemele pe un geam
iar ele să înceapă să se prelingă.
***
Escribir poemas apacibles,
soldar el silencio de las palabras abrasadoras
y soplarle el aire de los pulmones.
Llevar cada noche una casa con tu espalda,
partir las botellas gordas
y querer liberar el vacío de dentro.
Prender una vela etérea,
quemarte las yemas invisibles de los dedos
y llamar al ángel protector.
Rechazar el sueño demasiado largo
escribir los poemas sobre una ventana
que ya empieza a gotear.
