ÎNCÂT
Omul e atât de neştiutor,dar mai ales – hazliusau poate – iresponsabilîncât poate spune orice,spre exemplu:nemurire.
PREZUMŢIA PREZENŢEI
O, da!Da, o!Dao e în acelaşi timpceea ce existăşi ceea ce nu existăpentru că Dao (O, da! Da, o!)e Totul chiar şi atuncicând ceva nu existăfiindcă Moartea este legeaîn afara legii – pretutindenitotdeaunacând şi ceea ce existăe Totul...
... astfel că este imposibil ca în eternitateunde există de toateconcomitent toate celelalte absentândsă nu existe şi poetul care de faptnu existădar căruiai se simte totuşi prezumţia prezenţei...
ACOLO...
1. Peisaj în Chişinău
În această parte semi-rustică a Chişinăuluivezi sute de boschete de liliac înfloritdar, iată, de neuitat e liliacul revărsatla colţ de morgă orăşeneascădin colţul străzilor Petru Movilă – 31 august vizavi-pieziş de colţul albal casei scriitorilor...
2. Internaţionala
Pe zidul alb-gălbui al morgii orăşeneştiun graffiti zugrăvit curcubeic: „Sculaţi voioropsiţi ai sorţii!”
3. Înşelătoarea părere
Este înşelătoare părerea căîn morga zăvorâtănu se întâmplă nimic...
VIII.2009
O altă carte de poeme pe care am publicat-o (2004) la „Vinea”
STÂLPUL DE SARE
auz introvertit ascultând de nesigurul glas al conştiinţeipusă la stâlpul de sare al execuţiei orientale – căderea delacrimi în loc de stropii de apă
stalagmita deznădejdii – stâlpulscrijelat cu graffiti indecentebatjocorit de cleiul campaniilor electoralemozaicat de păsăriţârcâit de copoi şi beţivaniînalbăstrit de reflexii cereşti
stâlpul salin – altceva decât cel de hotardecât borna kilometricăstela de mormânt sau cenotafele videîn ţara piedestalelor fără monumente
tremurul de arfe al umbrelor încristalele stâlpului de sarescânteieri alarmante ca un joc de balanţe ale nimănuiacţionate de puterea gândului extras prindezamorsarea bocetului
mărăcine al mineralogieişi altor alegorii ce-i camuflează adevărata predestinaţie înţara piedestalelor fără eroi
fosforescenţă în bătaia seleneiîn tresărirea de efemeride a cristaluluice oglindeşte şiruri de călăi
starea pură a captivităţii înţara nimănui
22.VI.2003 ÎN PREAJMA VILEI STANCU
totul palpităzodiacul îşi roteşte hora eleno-superstiţioasălentă ca începutul de Sirtakis
de pe pământ ridicându-se, rouamai adăstă sub reversul frunzişuluisub venele rămurişului, puţindar parcă prelungind totuşi ceva – odurată, o stare, un hazard de prospeţime
năvoade cu nimic sau, poatecu lumină; mirt pe fruntea sfârâitoare adupă-amiezii; restricţia pauzei de prânzînchide difuzoarele; răscoptcâte un fruct încearcă să zâmbească a râdecâte o libelulă năucă se loveşte de lentileleochelarilor de soarepeşti zburători poposesc pe binoclul căpitanuluiOlandezului zburător
e timpul intens, condensat al traiectoriilorpeste care strigă muezinii Balcanilorîn paralelismul religiilor guralive
mi-i dor de Balcic şi re-compun pe nisip harta într-un chip pur geometricdând din cap a nu cu gestul de da al bulgarilor
un interpret de folclor apăsându-şi peruca pe che-lie (sună aproape italieneşte: che-lie...) când înoată prin golfuleţul ocrotit de stabilopozi stu-pizi, ţinând – cântăreţul – capul ridicat precumreptilele mezozoiculuişi cârlionţii artificiali îi scapătă peste ochi
sub paravane de plajă – picioare ridicându-se pe rândîn presupusa artă a nudismuluiindivizi ce aduc a borne ruginiisau, din contră, a stâlpi de sare; talie medie, €uro-peană; realismul plajei nudiştilorlipsă de tentaţii, ca şi cum vara eanotimpul emasculaţiei parţiale a populaţiei
ioc stele şi căluţi de marece se mai află doar prin enciclopedii, dicţionareprin CD-urile entropiei exoticului, darşi derizoriuluiprintre risipirea de nervi a algelor – pescăruşicu aripi de tuş ţipă ceva din procesul intentat lui Bau-delaire
încerc să-mi reamintesc ermetisme/barbismeîntru a mă convinge că am foarte puţin în comun cu papa-galii – aversiunea faţă de mulţime; ies din provizoria criptă anisipişului, dându-vă astfel, sper (naivul!), o veste oarecum opti-mistă în această viaţă de permanentă murire prin(tre) nisipăriile uni-versului-(şi)-versului)... À bientôt!
20 iunie 2003
