Cred că fiecare dintre noi avem o vârstă pe care o considerăm acceptabilă sau potrivită pentru partener. Ţin minte când, pe la 18 ani, băieţii de 24 ani se păreau incredibil de maturi, poate prea mari pentru mine- ca să nu mai vorbim de ce depăşea numărul 29- era, pe atunci, ceva asemănător lui Irinel şi Monica.
Mă întreb acum, oare bărbaţii trecuţi de 30 de ani, mai au răbdarea aia, de joacă, de nebunii, şi nu doar de perversităţi? Mai au chef să rişte, să surprindă sau sunt obişnuiţi deja şi cu relaţiile de o noapte, şi cu cele de câţiva ani, şi de înselat, şi de lenjerie sexy?
Nu mi se par bătrâni, dar mă gândesc la femeile de 30+ care ştiu deja ce au avut şi ce nu-şi mai doresc în vecii-vecilor, Amin. Oare bărbaţii sunt la fel? Mai selectivi cu femeile? Mai atenţi pentru că învaţă să respecte sau mai atenţi pentru că trebuie să se însoare, iar alţii de vârsta lor, au şi copii?
Cunosc câţiva bărbaţi între 30 şi 35 de ani. Singuri, însuraţi, fericiţi, nefericiţi. Doi dintre ei, fraţii mei, căsătoriţi cu iubitele din liceu, ambii cu bebei. Ştiu şi când au avut momente proaste, ştiu şi când mi-au vorbit despre iubitele lor, altfel decât vorbeau despre restul fetelor, cu băieţii. Ştiu şi ce mi-au răspuns, când i-am întrebat dacă sunt siguri de decizia pe care au luat-o.
Ce-şi doresc, în general, bărbaţii de 30+ ? Femeie pentru că s-au săturat de femei sau femei pentru că le e frică de ideea de femeie?
Filed under: de suflet:)
