Ședința de azi a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova este o premieră pentru spațiul ex-sovietic pentru faptul că l-a avut în cadru și pe premierul țării, Flad Filat. Desigur, aceasta este o excepție, dată fiind absența unei prevederi statutare prin care ședința sinodului să presupună participarea premierului sau a vreunei alte fețe de stat. Întîmplarea readuce tema legitimității amestecului bisericii în politică și invers.

E adevărat că una dintre temele discutate a fost și aceea de revizuire a legii cultelor. Această revizuire s-a impus odată cu legalizarea facilă a islamului în Moldova. De pildă mitropolitul Vladimir este de părere că însăși hotărîrea de legalizare a cultului islamic din Moldova trebuie revocată. Premierul, la rîndul său, a zis că va recurge la revederea legii. Ca să-l încurajeze, mitropolitul Vladimir a dat exemplu legea românească a cultelor, pe care o recomandă ca model pentru Moldova.

Aceste chestiuni ar fi putut și ar fi trebuit să fie discutate înaintea adoptării noii legi a cultelor, în 2007. Atunci reacția Mitropoliei a fost mai molcomă. Poate că nici oficialii comuniști care guvernau atunci nu au dorit să participe la sinod. Sau poate că nici nu se putea face atunci ceea ce s-a făcut acum. Dumnezeu știe.

Pricina reală a prezenței lui Filat la Sinod este aceea de a arăta mulțimii că “totul este sub control” și nu există un conflict între biserică și conducerea statului. Gluma s-a îngroșat după ce mai multe fețe bisericești au declarat că nu-i vor mai pomeni pe actualii guvernanți pînă nu schimbă legea cultelor și scot islamul din legalitate. Totul va fi bine, iar vlădica Marchel de Bălți, care a declarat anterior că nu se va ruga pentru actuala guvernare, după ședința de azi ”se va ruga și mai mult”, i-a asigurat mitropolitul pe jurnaliști. În cel privește pe vlădica Marchel, acesta a declarat ferm pentru Pro TV, chiar din holul Mitropoliei, că binecuvîntarea lui rămîne neschimbată în eparhia de Bălți, unde clericii nu se vor ruga pentru conducerea țării pînă ce aceasta nu va modifica legea cultelor în bine. La fel și ceilalți episcopi au declarat că nepomenirea conducătorilor abătuți de la calea adevărului este o măsură dură, dar necesară.

Apariția premierului alături de mitropolit în fața camerelor de luat vederi a avut menirea de a împăca spiritele. Și este greu de ghicit cine avea mai mare nevoie de această împăcare, mitropolitul sau premierul? În orice caz, bine că s-au împăcat.

Vezi video brut: http://www.privesc.eu/widget/live/4617

Citește la temă: Legea cultelor, reexaminată la Chişinău după protestele preoţilor ortodocşi


Filed under: Moldova Anticomunista, Ortodoxie, Scandaluri