Câteva reflecţii
Am auzit atâtea și atâtea rețete de succes în televiziune, publicate pe diferite site-uri, în cărți sau în ziare… Dar e cu totul altceva când privești din fața camerei de luat vederi sau din mijlocul echipei care muncește pentru telespectator.
Câtă experienţă avem?
După mine, televiziunea nu e simplă teorie. Este un lucru foarte concret. Aici, cu certitudine, „practica bate gramatica”. Succesul este un amestec de pasiune, muncă şi… experienţă. Aşa cum se spune despre englezi – care probabil că au cele mai bune televiziuni – când sunt întrebaţi cum se face că au cel mai frumos gazon din lume. Ei răspund: „Simplu… Îl uzi bine timp de… 1000 de ani”. Ei bine, cam așa e și în acest domeniu – experiența își spune cuvantul. Este vorba si despre televiziuni ca atare, dar și de persoanele care lucrează în asemenea instituții.
„Avem prezenţă de spirit, dar nu ne vine la timp”
Aud adeseori întrebarea: „Ce trebuie să conțină un produs modern ca să atragă?” Eu cred că de toate și atât cât trebuie. Publicul este diferit. Evoluează. Inclusiv cel din RM. El vrea mai mult decât un produs sec. Anume asta trebuie să îi dăm. Să știm cum să ambalăm ceea ce avem a-i oferi și să o facem cât ma profesionist. Profesionalismul a jucat, joacă și va juca și pe mai departe cel mai important rol. Și asta indiferent de schimbarile care vin și vor continua să vină năvală peste acest domeniu. În plus, dinamică. Acesta este cuvântul care caracterizează secolul 21 și se răsfrânge indubitabil, sau în primul rând, și asupra știrilor. Repet: dinamism şi prezență de spirit. Aceste lucruri ne cam lipsesc nouă, celor din RM, în acest domeniu. Noi, vorba bancului, „avem prezenţă de spirit dar nu ne vine la timp”. Cred că un produs dinamic nu mai suportă rigiditatea de altă dată – vă aduceţi aminte de ştirile de la televiziunile sovietice? Iar asta pornește de la felul de a prezenta al moderatorului, pâna la cum e montată știrea sau emisiunea. Este o altă filosofie de viaţă şi un alt mod de a face televiziune.
Ce vrea telespectatorul? Merită să îi îndeplinim dorințele?
Zilele trecute colegul meu de la „Deșteptarea” – Sergiu Beznițchi îmi spunea că „trebuie să ieducăm publicul și să nu îi mai dăm atâta murder (engl. moarte)”.
Părerea mea este mai nuanţată. În primul rând, nu există public, există publicuri. Depinde despre ce fel de public vorbim, de care public… În al doilea rând, fireşte că telespectatorul este stăpânul nostru, metaforic vorbind. Nu degeaba auzim atât de des expresia: „Măria sa telespectatorul”. Este și aici o parte de adevăr. Cei de acasă sunt cei care ne taxează și tot ei ne apreciază. Or, asta se vede imediat pe audiențe. Dar, deşi sunt de acord că trebuie să te pliezi, într-o oarecare măsură, pe dorintele publicului din fața ecranelor, cred însă în aceeași măsură că nu trebuie să te lași purtat de valul acestor dorințe. Da, publicul secolului XXI este însetat de știri senzaționale –crime, accidente, bătăi etc. etc – asta însă nu înseamnă că trebuie să îl educăm în acest spirit și să îi dăm doar asemenea gen de informație.
Cum să faci „banalul” atractiv?
Cred şi eu ca mass-media mai are și rostul de a educa oamenii. Iată de ce, pe lângă crimele și accidentele de care vorbeam mai sus, publicul trebuie să mai primească si alt gen de informație – una educativă. Nu este uşor să facem acest amestec de senzaţional şi educaţie, dar toţi trebuie să încercăm asta. Totul depinde de cum știi să dozezi și să împachetezi informația pe care o transmiţi. De ce o ştire „banală”, educativă, nu ar putea să fie ambalată ca să devină atractivă?… Or, aici e secretul succesului, respectiv, al insuccesului posturilor TV. De aici apare şi diversificarea televiziunilor de nişă, care fiecare încearcă să cucerească un tip de public şi să îi ofere ceea ce acesta cere.
Cine pe cine educă?
O ultimă problemă. Nu cred că numai televiziunile pot să fie declarate vinovate pentru „relele” societăţii. Da, e adevărat că televiziunea influenţează. Dar cine influenţează televiziunea? Dacă publicul va continua să ceară „murder”, televiziunea îi va da aşa ceva. Şi raitingul creşte. Şi nu e de vină doar televiziunea, ci şi şcoala, familia, mediul de prieteni etc. Televiziunea nu e nici mai rea nici mai bună decât societatea care o produce şi o consumă. Cine critică televiziunile, ar trebui să critice şi societatea.
Și închei cu un exemplu. Pe timpul comuniștilor doi cunoscuți plecau cu o mașină din Republica Moldova în România. Cât au mers prin RM șoferul a condus relaxat și destul de repede. Au trecut vama și, brusc, cel de la volan încetinește. „De ce conduci așa încet?” îl întreabă celălalt. „Păi, da tu nu ai văzut la Pro TV câte accidente se întâmplă în România”. Ei bine, cam asta e. Dacă problema e la tv, înseamnă că există…
