Primesc, de la o vreme, mesaje si mail-uri de la persoane care se află într-o relaţie urâtă şi care îmi cer sfatul. Sunt măgulită, în primul rând, de încrederea pe care mi-o acordă, împărtăşind, poate, cel mai greu lucru din viaţa lor, cu mine.
Am zis că n-o să scriu, în perioada următoare, despre cupluri şi relaţii, cu atât mai mult, să dau sfaturi, dar cred că, din propria experienţă am învăţat câte ceva. O relaţie trebuie să te facă fericit, atât. Nu trebuie să existe eforturi sau compromisuri care îţi aduc neîmplinirea ta, dar satisfacţia celuilalt.
Am învăţat că, oricât de multe sfaturi n-ai primi, nu poţi să iei o decizie finală decât din propria voinţă când stop înseamnă stop. Când nu ai nevoie de alţii ca să îţi spună cum se văd lucrurile dintr-o parte, căci le vezi singur, din toate părţile.
Bucăţelele de fericire nu trebuie să fie niciodată mai puţine decât momentele de neîncredere, teamă, tristeţe, supărări, nervi sau restul lucrurilor care te fac să te simţi mizerabil. Mizerabil.
Oamenii nu se schimbă. Nu se schimbă pentru că nu înţeleg că trebuie să se schimbe. Le convine să fie ei înşişi, din moment ce tu oricum îi accepţi aşa, ba mai mult, îi iubeşti. Oamenii care nu se schimbă, însă, trebuie să înţeleagă că nici ceilalţi oameni nu se schimbă, pe termen lung.
Îţi trebuie putere să iei o decizie ca asta, de unul singur. Pui în balanţă şi, din obişnuinţă, înclini să priveşti talgerul gol, dar nu mai ai putere să-l umpli, pentru că ştii- e un sac fără fund- mereu o să fie la fel. Iubirea nu trebuie să fie obositoare.
Vă doresc să fim iubiţi.
Filed under: de suflet:)
