a ta, Primăvara

M-a rugat să vă transmit. O doare şi nu poate să o facă singură. Mi-a scris pe o frunză verde o scrisoare şi a dat-o furnicilor să mi-o aducă. A plecat după ce a strâns vântul şi răcoarea în valiză.Şi-a pus rochiţa verde de mătase, până la pământ.. ochelarii mari şi rotunzi.. floarea de cireş după ureche şi a călcat desculţ pe peron S-a urcat într-un tren invizibil şi a zburat undeva spre răsărit. A rămas doar scrisoarea.. Am vrut să fug după tren, cu speranţa de a o ajunge, de a o înşfăca de mână şi de a o convinge să rămână. N-am reuşit. S-a topit trenul în lumină. L-a înghiţit soarele infernal. N-am plâns. De astă dată n-am plâns. N-am făcut-o pentru că era prea caald şi mi s-au uscat lacriminile. M-am aşezat pe şina fierbinte şi am scos frunza din buzunar: “Revin la anul.. a ta, Primăvara”…