Copilul meu e tare șotios. Așa îl consider eu. Alții ar zice că-i creativ. Sau ingenios. Activ și sociabil. În cele din urmă e doar un copil, cu o enormă sete de cunoaștere care celor fără multă răbdare le dă mare bătaie de cap. Noi, părinții, suntem primii care ne bucurăm de acest privilegiu 
.
GRĂDINIȚA zice altfel. Mai bine spus, face. Scanează și sortează copiii. Combinația – fetiță, drăgălașă, ascultătoare, este preferată. Ea va fi zâna primăverii, crăiasa zăpezilor și nu știu mai ce legumă importantă din spectacolul dedicat ”Toamnei de aur”. Combinația băiat, mai mare cu un an, cu voce răsunătoare, este ideală. Partenerul fetiței în tot. Plus costume transformer, că, nu de alta, are trei roluri în spectacol – căpetenia ghioceilor, cocoș și nu-ș ce spirit al piesei.
Restul – 20 ghiocei simpli, 20 spiriduși, 20 castraveți, în dependență de specificul evenimentului. Care nu se face pentru copii, nici pentru părinți, ci pentru doamna directoare care, pe semne, este foarte interesată de buna desfășurare a spectacolului și mai puțin de performanțele copiilor.
Al meu a fost ghiocel, mușchetar și rază de soare. Rază, pentru că soarele era altcineva. Nu-i o problemă, în principiu, doar că așa costum nu există și trebuia să aleg dintre o banană și un soare veritabil. L-am preferat pe cel din urmă, să sclipească măcar puțin…
Rolul grădiniții în educația copiilor nu trebuie să fie predominant. Noi, părinții, suntem cei care șlefuiesc nestemata. Dar nici nu trebuie să fie neglijat. La cinci ani copilul știe să citească cursiv, să adune cifrele și acum învață să înmulțească. Vorbește mai frumos decât educatoarea. Și decât noi, uneori . Cred că părinții au pus bazele suficient de bine. Dar nu e ditamai cuminte copilul. Recunosc. Însă are cheița lui, pe care noi o știm. Buneii o știu. Cei care îl iubesc și cărora le pasă ce o să se aleagă din el. Tuturor, cu excepția grădiniții. Celei mai frumoase grădinițe din capitală.
Filed under: De gândit Tagged: copii, educație, grădiniță, părinți
