De sute și mii de ori i-am auzit  pe managerii de vârf și pe oficialii  țării, declarând tare și măreț de pe tribuna lor și de poziția lor de zei atotputernici si atotștiutori, că resursele umane sunt cele mai valoroase active ale țării, băncii, corporației, firmei, ș.a.m.d.

Eu una nu cred pentru că sunt niște declarații banale și spuse cu mult patos.

Și nu cred pentru că realitatea ne arăta cu totul altceva.

Tema resurselor umane este în special actuală și mă interesează, specializarea mea fiind tocmai resursele umane.

Deci, pe lângă faptul că acest fenomen nefast, și anume brain drain-ul nu este calculat, estimat, măsurat în Republica Moldova, dar care este omniprezent mai în toată lumea corporativului moldovenesc, această capătă amploare pe an ce trece.

Această situație mă duce cu gândul la faptul că deși companiile susțin că omul e cel mai important, în realitatea compania nu dă uneori nici doi bani pe resursele umane, și cel mai grav este că nu înțeleg că odată cu fluctuația cadrelor ei pierd din eficiență, banii investiți în oamenii care pleacă nu vor mai fi recuperați, iar know-how-urile firmei tot vor pleca odată cu angajatul.

Cauzele fluctuației cadrelor sunt multiple, dar cele mai evidente sunt:

-          Salariul extra-mic în comparație cu lista de obligațiuni și responsabilități. Unii angajați primesc salarii pe care eu le-aș cataloga  drept ”la limita imposibilului”.

-          Condițiile de muncă. Deși unele companii, bănci, pe dinafară arată impunător, pe dinăuntru oamenii muncesc în condiții uneori extreme: la lumina lămpii, nevăzând lumina soarelui cu anii de muncă, înghețând în zilele de iarnă, pentru că patronul face economii la căldură.

-          Stresul, surmenarea și zilele nenormate de muncă. Toate companiile cer dedicație, dăruire de sine, devotament în condițiile în care stai uneori și până hăt după program, în care trebuie să faci câte 3-4 operațiuni odată și când ești anunțat la sfârșitul lunii că nu vei primi primă, pentru că nu a fost îndeplinit planul.

-          Lipsa unei comunicări eficiente, sistemul rigid de lucru, inițiativele de eficientizare a lucrului sunt respinse, iar  șansele de promovare și creștere profesională practic sunt efemere. Tinerii, sunt încurajați să vină cu propuneri de optimizare, eficientizare, pentru ca mai apoi să li se taie tot elanul și dorința de a veni cu propuneri, deoarece de nenumărate ori li s-a spus: Nu se poate! Nu avem bani! Avem alte priorități! Mai încolo! etc. Promovarea, din start  pentru mulți este un joc la ruleta, asta pentru că POATE vei avansa în post în cazul în care Evdochia Nicolaevna se va pensiona în anul 2020.

-          Îndeplinirea sarcinilor altor angajați uneori și pe termen nedefinit sau înlocuirea colegilor. Multe companii, consideră cu o încăpățânare și fermitate debordantă că 5 oameni sunt de ajuns pentru a face munca cât pentru 8 persoane.

-          Practicele sovietice de gestionare a resurselor umane și lipsa cvasi-totală a unor stimulente de motivare.

Personal, cunosc mulți tineri care au fost înrolați în armatele corporative, bancare, statale, și care din unul sau mai multele motive enumerate mai sus, au plecat în altă parte.

Fete și băieți tineri cu studii superioare, școliți pe la training-uri și instruiri achitate de companie, cărora firma le-a plătit în decurs de 2-3 ani salariul, care au învățat pe dinafara tot sistemul, toate secretele meseriei, pleacă și lasă un gol mare în activul cel mai de preț al firmei și în eficiența acesteia.

Oare de câte persoane mai e nevoie și cât timp trebuie să mai treacă, pentru ca lumea corporativului moldovenesc să realizeze că de fapt își taie creanga de sub picioare, și că le oferă concurenților cadre gata pregătite și instruite, că își taie singur din propria eficiență și profitabilitate, practicând și dezvoltând acest fenomen cum este fluctuația personalului?

”Bun specialist a fost Victor, zice directorului băncii X. Păcat că a plecat la Earnst and Young…”