Ea are parul blond si o enerveaza agrafele colorate ce le primeste de la stapana-mama.
Ea priveste ploaia de acolo de unde a fost uitata , uneori pe balcon, uneori sub carti, uneori e lasata sa zaca goala si chiar si in goliciunea ei de plastic si-ar dori sa simta picaturile de ploaie.
Ea s-a nascut moarta si nici macar nu stie daca i-ar placea sa se fi intamplat altfel. Poate i-ar placea daca ar fi stiut sigur ca ar simti atunci gustul de inghetata de caramel, dar totusi prea putin si-ar dori sa simta ca ceva in pieptul ei pompeaza.
Ea nu are memorie,dar stie sa soarba din clipa. Daca ai intreba-o ce o doare ar raspunde ca o doare gustul de plastic din gura si ca ar vrea sa simta cerul si tarana.
Am intalnit-o cand dormea sub o masa de lemn de stejar , fara maini, fara picioare. Purta o rochie alba cu pete de oja verde, avea acelasi zambet si aceeasi privire, privire de plastic.
