Portalul informaţional www.noi.md, poate fi accesat, începînd cu ziua de astăzi, şi de pe telefonul mobil. Echipa „Noi.md” a lansat versiunea WAP a site-ului (www.noi.md/wap) pentru toţi cei care se află în continuă mişcare, dar doresc să fie informaţi la timp, corect şi echidistant despre procesele politice, economice, sociale din Republica Moldova şi de peste hotare.

Scopul principal al portalului informaţional „Noi.md” constă în informarea promptă şi veridică a publicului despre evenimentele-cheie din Republica Moldova, iar vizitatorul site-ului nu trebuie să simtă nevoia de a se informa suplimentar sau de a verifica în alte surse informaţia oferită. Portalul „Noi.md” este echidistant şi independent financiar faţă de partidele politice din ţară, ceea ce permite reflectarea obiectivă a evenimentelor de pe arena politică.

Platforma „Noi.md” oferă zilnic cititorilor săi circa 30 de ştiri proprii, care pot fi accesate gratuit pe internet, dar şi pe www.noi.md/wap de pe telefonul mobil. Pe lîngă serviciile de informare, vizitatorii site-ului www.noi.md au posibilitatea de a utiliza serviciile poştei electronice, precum şi pe cele de depozitare a fişierelor. După înregistrarea pe site, fiecare vizitator poate adapta aspectul, culoarea şi amplasarea blocurilor informaţionale, în funcţie de preferinţele sale. La ieşirea din sistem, aspectul individual creat de utilizator se păstrează pînă la următoarea vizită.