Corpul tău s-a preschimbat într-un străin, într-o pasăre plină de plăgi. Zborul ei nu mai e îndreptat spre înalturi, ci e zbor de albină, recrudescent, aproape de sol. Corpul tău e o pasăre, una plină de plăgi, cu penele toate rătăcite în cer. Nu, nu eşti un înger căzut. În pântecul tău plânge în zori un prunc placid. Zi după zi, de piele se prind penele pure pierdute în cer. La atingerea lor, acele plăgi puroiază prelingându-se în interior. Copilul tău cel mult pătimit nu încetează ca să  scâncească. Picură în zori, peste pământ, ploaia de mai. Stropii ei cei văzători murmură.