Corpul tău s-a preschimbat într-un străin, într-o pasăre plină de plăgi. Zborul ei nu mai e îndreptat spre înalturi, ci e zbor de albină, recrudescent, de necontenit. Corpul tău e o pasăre, una plină de plăgi, cu penele toate rătăcite în cer. Nu, nu eşti un înger. În pântecul tău plânge în zori un copilaş - placidul. Zi după zi, de piele se prind penele pure pierdute în cer. La atingerea lor, plăgile puroiază prelingându-se-n corp. Copilul tău cel mult pătimit a încetat pentru-un moment să mai scâncească. Picură în zori, peste pământ, ploaia de mai. Stropii ei cei văzători murmură.