Caroseria oricărui automobil, fie nou sau vechi, are nevoie de o îngrijire regulată. Adică, să fie spălată sistematic, lustruită cu ceară specială, şi să fie îngrijite zgârieturile etc. Spălarea unui autoturism nu este chiar atât de simplă. În cazul în care nu o faceţi corect, caroseria maşinii va arăta jalnic. Directorul tehnic al magazinului specializat de cosmetice auto „Parc Lane”, Igor Lakutko, ne-a spus că spălarea şi lustruirea sunt vitale pentru caroseria maşinii. „Lustruirea maşinii trebuie făcută de cel puţin două ori pe an, o dată toamna şi o dată primăvara. Toamna lustruirea se face pentru a proteja caroseria de temperaturile scăzute şi efectul zăpezii, iar primăvara se face pentru a proteja maşina de efectele negative ale razelor solare”, a adăugat Igor Lakutko. Potrivit lui Igor Lakutko, o lustruire făcută cu produse calitative îşi păstrează efectul timp de 12 luni şi este rezistentă timp de 50 de spălări. Ceara pentru lustruit trebuie să aibă o calitate bună, deoarece în cazul în care sunt de o calitate proastă, riscaţi ca maşina dvs. să atragă tot praful din Chişinău. Există substanţe colorate pentru lustruit care au menirea de a împrospăta vopseaua şi chiar de a elimina unele microfisuri. „În cazul în care pe caroserie sunt zgârieturi mai mari, proprietarii pot cumpăra nişte creioane speciale, care se aplică pe zgârietură, care ulterior este lustruită. Astfel, fără a scoate o sumă mare din buzunar, proprietarii de maşini pot scăpa de zgârieturi”, a mai spus Igor Lakutko. Pentru ca maşina să arate ca nouă şi vopseaua caroseriei să-şi păstreze luciul, la spălarea maşinii trebuie de utilizat şamponuri speciale, care au şi ele un efect de lustruire. „Proprietarii de autoturisme trebuie să fie siguri că la spălătoria auto, pe care o frecventează, este utilizat detergent special. Au fost cazuri când maşinile erau spălate cu detergent de vase, iar după ce se usucă apa, vopseaua caroseriei devenea mată. În cazul în care nu sunteţi sigur de detergenţii care sunt utilizaţi la spălătorie, spălaţi maşina singuri. În SUA este o tradiţie, ca fiecare persoană să-şi spele maşina acasă. Pentru aceasta este nevoie să cumpăraţi o găleată, o cârpă specială pentru spălat şi una pentru şters”, a mai spus Igor Lakutko. Un alt element important al maşinii sunt geamurile, pentru care, de asemenea, există substanţe speciale. Pentru geamurile auto există o substanţă care formează un strat de protecţie şi care face ca picăturile de apă să fie evacuate de curentul de aer format în timpul deplasării. Astfel, pe timp de ploaie poate fi evitată utilizarea ştergătoarelor. Curăţenia din salonul maşinii este tot atât de importantă ca şi cea a caroseriei. Pentru ştergerea prafului există cârpe speciale din microfibră, şi care nu sunt scumpe. „Pentru curăţarea torpedoului trebuie de utilizat substanţe care nu lasă urme grase pe plastice. Mulţi dintre conducătorii auto cumpără de la piaţă, agenţi de curăţare de calitate proastă, produşi în Turcia sau Polonia. Aceştia atrag praful şi sunt nocivi pentru sănătate. La curăţarea salonului de piele, posesorii de autoturisme trebuie să utilizeze spray sau creme de curăţare şi de hidratare a pielii. Cu timpul, pielea din maşini se usucă şi se rupe, iar o maşină trebuie să fie frumoasă atât la exterior, cât şi în interior. Le recomand tuturor proprietarilor de maşini să cumpere detergenţi, substanţe de curăţare etc. din magazine specializate şi să nu facă economii de câţiva lei, deoarece în final vor fi nevoiţi să plătească mai mult”, a conchis Igor Lakutko.