În sfârșit și pe mine m-a ajuns rândul la vizionarea filmului ”Nunta în Basarabia”.

Suspansul a fost mare, în special că s-a făcut atâta tam-tam în jurul acestei pelicule. Criticile s-au împărțit în două tabere, la fel ca și părerile prietenilor mei: unii susțineau că filmul este super, că merită a fi vizionat, alții ziceau ca filmul nu merită mai mult de un 6 din 10, și că de fapt au fost oarecum decepționați.

Tot filmul, am așteptat să se întâmple miracolul, așteptam surpriza, așteptam ceva nemaivăzut și nemaiauzit, așteptam să mă impresioneze, să mă șocheze. Nu mi-a fost dat și basta.

După mine, scenariul filmului este destul de slăbuț. Am avut impresia că ideea a fost una genială, dar s-a pierdut în procesul turnării filmului sau că nu a fost întruchipată pe înțelesul celora care sunt din tabăra criticilor și celor dezamăgiți. Aveam impresia că uite uite acuși, va fi ceva mișto, super, genial. Avântul era mare, dar saltul și zborul erau de scurtă durată și interpretate destul de stângaci.

Sunt totalmente de acord cu cei care au dat un 6 din 10 filmului. Personal, cel mai mult m-a impresionat rolul lui unchiul Senea – un personaj carismatic, convingător și real.

În rest, pot să zic una: Свадьба не удалась…