Familia Fruntașu avea 4 copiii. După moarte, casa i-a revenit mezinii, care a îngrijit de părinții bolnavi, le-a adus o cană de apă, a fost acea care le-a fost sprijinul și bucuria la bătrânețe.

După ce a intrat legal în posesia casei, ceilalți frați au sărit în capul mezinii: ”Noi tot avem drepturi asupra casei!” și se apucară să împarte și să tot împarte: ție cotețul, mie casa cea mare, lui Ionel – beciul, Irinei – gradina și cușca câinelui, lui Vasile casa cea mică și cuhnea de vară, ș.a.m.d.

”Stați un pic fraților, dar voi unde ați fost atunci când mama și tata aveau nevoie de voi, când vă chemau să mai veniți, să-i mai vizitați, să le mai ajutați prin gospodărie, să veniți să-i mai mângâiați cu o vorbă, două???”

Atunci, văzând că mezină nu se dă bătută cu una cu două, au pus la cale un plan măreț și viclean: tot pe-al nostru o să iasă. Și au început a-i face scandal, a îi isca diverse motive, certuri, ranchiună, cleveteală, tot cu un singur scop: să le dea casa și pace!

Mezina, ținea la casa părintească ca la o amintire lăsată de părinți, ca la o relicvă de familie, un loc la care se întorcea, cu mare drag și freamăt în suflet.

Dar, frații își continuau cu o înverșunare realizarea planului și nu pierdeau nici o ocazie să tot aducă în discuția împărțirea moștenirii.

Până, la urmă scârbită de atâtea ponegreală, bârfe și zile amare, mezina cedă: ” Luați-vă casa, numai lăsați-mă în pace pe mine și pe fetele mele”.

Frații, bucuroși că au obținut victoria, pe dată s-au și apucat să facă planuri: Vasile propuse să facă Euro remont și să facă club de noapte (casa era în centrul satului!), Ionel avea altă idee – un cazinou, numai Irina zise: ”Stați fraților! și la Blajini unde o să ne oprim?”

Tot satul vorbește și comentează: ”Ați auzit, noutate? Băieții lui Fruntașu, au dărâmat casa părintească și construiesc club de noapte! Doamne ferește, dacă s-ar face viu badea Nicu, ar muri a doua oara!”

Mezina, trecând pe lângă locul unde a fost cândva casa părintească, fu cuprinsa de o jale imensă și începu să plângă în hohote, sprijinindu-se de gard.

P.S. Aceasta istorie este bazată pe fapte reale. Involuntar mi-am adus aminte de versurile cântecului ”Casa părintească” : Și voi frații mei ce v-ați sfădit, / Îi pacat, nu-i drept, nu este bine…