De ce Paștele Blajinilor este sărbătorit doar de unele țări ortodoxe? De ce cărțile sfinte nu pomenesc de o astfel de sărbătoare? De unde vine obiceiul acesta (care după mine este păgân) de a da zeci de pomeni pentru sufletele răposate o dată în an? De ce ne aducem aminte doar o dată pe an de cei răposați și ce ne încurcă sa o facem mult mai des?

În ajunul sfintelor sărbători, vezi cum neamurile fac curățenie de zor, la mormintele celor decedați: dau cu var, cu vopsea, împrospătează pământul, prășesc buruianul. Până atunci, trecând tot pe lângă aceleași morminte, ai impresia că sunt lăsate în paragină, că nimeni nu mai vine demult la casele de veci ale sufletelor trecute pe lumea cealaltă.

De ce ne trebuie, nouă moldovenilor o sărbătoare specială, care să ne motivează să ne punem pe treabă?

Poate mă înșel, dar în mare parte  o facem, pentru că de Paști să strânge tot satul la cimitir și trebuie să fim și noi în rând cu lumea. De altfel, riști să ți se spele și cele mai mici oase, dacă ai ieșit din ”orânduiala” instaurată în sat.

Sincer, nu înțeleg care este rostul acestor pomeni. Tu îmi dau mie un ulcior, eu îți dau ție o cană. Și cui credeți că de obicei să dau pomenile? Tot celor apropiați.

După mine să faci pomană, însemnă să-i dai unui nevoiaș, unei persoane care din anumite motive nu se poate bucura de acele bunuri pe care le ai tu.

De ce să nu dăm toți acești bani, cheltuiți pe nimicuri, unei case de copiii, unui azil de bătrâni, unui spital raional, unei familii nevoiașe cu mulți copiii???

Aia va fi într-adevăr o pomană primită și binevenită.

An de an, tot noi ne punem imaginați în funcțiune: ce să mai dăm anul astă de pomană? poate niște ulciorușe, NU! Că am dat în 2005. Poate niște ceșcuțe? Ei, tot satul dă cești de pomană! Ei, atunci poate niște seturi de pahare de cristal? Bună idee, sigur nimeni așa pomeni nu va da.

Mă irită la culme, aceste picnicuri improvizate în cimitir: oala cu sarmale, două bătlaște de vin, o găină friptă, pască, ouă, pârjoale. Și se așează toți în jurul mesei, și se începe mâncatul și băutul…

În fiecare an, mă întorc acasă cu o geantă mare de pomeni. Involuntar mă întreb, care este rostul, pentru ce se fac toate acestea și oare sufletele cele de dincolo, nu ar fi mai fericite dacă i-am ajuta pe cei care într-adevăr au nevoie: sărăcii, bolnavii, nevoiașii???

P.S. Făcând un calcul foarte simplu, fiecare familie cheltuie în mediu 1000 de lei pentru Paștele Blajinilor. Acum înmulțim la numărul de familii, și vom obține, o sumă de ordinul milioanelor…

Și pe cei cheltuim noi?? Pe nimicuri, în timp ce sunt atâția oameni cu care poți să faci o pomană adevărată și binevenită!