Există uneori stări care nu te descriu, care de fapt nu se asociază cu tine, stări în care nu te mai recunoşti şi nu te mai regăseşti, nu ştii ce faci, dar în special de ce.şi încă! nu vrei! nimic!
Păi uite, cînd aceste stări stau mai mult cu tine.. ele te transformă.
Devii un fel de plantă care desface petalele inert şi se strînge cum numai dispare soarele.
Nu te mai interesează lucruri. Apatia este ceea ce interesează. Eşti interesat di lipsa de interes. Să-ţi dea o pace şi să dai două.
În aşa stări de cîcat (apropo, deam vorbesc mai mult de cîcat decît depsre sex - asta încă o caracteristică) nu-ţi place ce vezi în oglindă şi încerci cu disperare să lucrezi la autosugestie: Eu s ca lumea, eu-s ok, eu-s de treabă ş vobşe arăt bine.
Bred tăt asta.
Eu Tu eşti în depresie pentru că vrei să fii acolo. Pentru că, iarăşi, eşti interesat de lipsa de interes. Extenuarea ta emoţională nu te lasă să faci ceva, de parcă ar fi o anestezie locală şi nu poţi să mişti un deget deşi ai vrea să te mişti
Excesu ăsta de emoţii îi mai grav ca acidu lactic prin muşchii tăi, care dor la orice suflare de vînt. Cînd eşti extenuat fizic - eşti bine de fapt :) Suprasolicitare emoţională te deconectează.
Se leagă de evenimente din viaţa ta şi în loc să treacă pe-alături se acomodează şi se simte bine alături.
Te apucă doru şi te rupi bucăţi după ceea ce a fost mai frumos.. dar aşchia care a intrat sub piele nu te lasă să savurezi plăcerea atingerii. Şi stai departe.
Departe e bine.
Eşti tu şi ea.
Şi, cum zice, ştim noi cine, de la distanţă oamenii se văd mai bine.
Dar ei oricum sunt departe.
imagine
.
