Zilele astea mi-am pus o întrebare, la care încerc să găsesc un răspuns: cât de tolerant este poporul moldovenesc, față de ce sau cine este tolerant moldoveanul și este acesta într-adevăr tolerant??
Nu știu ce credeți voi, dar mie mi se pare că poporul nostru mioritic nu prea știe să fie tolerant față de unele lucruri, iar dacă dă toleranța în el apoi, o ia direcția, hăi sa pe șosea, prin popușoaie, în sensul opus – în direcția în care ar trebuia să ia atitudine, să aibă o poziție clară și chiar să nu accepte unele lucruri.
Dar să le luăm pe rând – moldoveanul nu suferă minoritățile sexuale, nu-i suferă pe atei, nu i-a suferit până nu demult pe melomani și nici pe pletoși, nu-i suferă pe cei deștepți, nu-i suferă pe cei ce muncesc mai mult și ”au vite mai mândre și mai cornute” (offf, invidia asta). Moldoveanul nu tolerează oamenii cu handicap, pentru ca aceștia le sperie odraslele și în concepția lor, pe pământul binecuvântat numit Moldova, ar dreptul să trăiască doar reprezentații Homus Moldovanus care sunt teferi fizic și psihic. Moldovanul nu suferă să fie învățat. Ce mai! El le știe și le poate pe toate. Trufia, nu-i permite să fie tolerant.
Dar când vine vorba de stoicism, apărarea istoriei, a limbii materne, a valorilor adevărate, moldoveanul brusc deveni cel mai tolerant sau vorba românului se dă cu fundul la gard. Ați văzut cât de tolerant devine moldoveanul, atunci când vine un așa zis, frate mai mare și-i impune să vorbească o altă limbă, sau când i se impun alte principii și valori, străine și haine firii sale, cât de tolerant este față de minciună și neadevăr, cât de umil, docil și chiar aș spune indiferent este atunci când vine vorba nu de interesul personal, ci de cel colectiv, comunitar, interesul țării?
E tolerant moldoveanul, ce să mai vorbim. Numai că nu știu unde vom ajunge noi cu așa toleranță.
Dragă Europa, primești in familia ta mare, o țară mioritică care se crede tolerantă, dar care la capitolul performanțe și acțiuni, deocamdată are un zero mare și gras?
