Talentată, tânără şi extravagantă sunt cuvintele perfecte pentru a o descrie pe una dintre cele mai excentrice pictoriţe din Moldova, Nicoleta Stati. Nicoleta şi-a prezentat câteva zeci de tablouri, în cadrul unei expoziţii personale. Unul dintre oaspeţii de seamă ai evenimentului a fost nimeni altul decât controversatul designer român, Cătălin Botezatu. Fiica miliardarului Anatol Stati a organizat un nou vernisaj la Chişinău. Nicoleta Stati şi-a prezentat câteva zeci de tablouri, în cadrul unei expoziţii personale.
A expus la Roma, Paris şi Moscova, dar a ales să predea pictura acasă, la un liceu din Chişinău, la „ai ei”. E Nicoleta Stati, pictoriţa de 26 de ani, care şi-a propus să-şi deschidă o şcoală proprie de pictură.
Data şi locul naşterii: 15 iunie 1981, Chişinău.
Studii: Liceul de Arte Plastice „I. Vieru” (1995-1999), Institutul de Stat de Artă „Paolo Toschi” din Parma, Italia (1996-1997), Colegiul Leman, Şcoală internaţională din Versoix, Elveţia (1998), Academia de Arte Frumoase, Roma, Italia (1999), Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice, Chişinău (2002-2006), masterat, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chişinău (2007).
Expoziţii personale: Academia diplomatică din Paris (noiembrie 1998), Muzeul Naţional de Arte, Chişinău (mai-iunie 1999), Galeria „Ioamsen” din Roma (martie 2000), Uniunea Artiştilor Plastici, Moscova (octombrie 2000), Muzeul Naţional de Arte, Chişinău (iunie 2001), Casa ONU, Chişinău (noiembrie 2003), Galeria „Adorama”, Chişinău (decembrie 2005), Festivalul Internaţional de Film „Salento Finibus Terrae”, San Vito dei Normanni, Italia (iulie-august 2007).
Expoziţii de grup: Moldova, România şi Ungaria.
Tabere de creaţie: Vaja, Ungaria (1999, 2001), Vilkovo, Ucraina (1998, 1999), Aşhabad, Nebit-Dag, Turkmenbaşi, Turkmenistan (1999, 2000), Toscana, Roma, Italia (1999, 2001), Maramureş (1998, 2005), Tulcea (2002), Transilvania (2002-2007).
Titluri: membru al Uniunii Artiştilor Plastici din R. Moldova (2007), premiu special al Festivalului Internaţional de Film „Salento Finibus Terrae” (2007).
Din acest an, Nicoleta Stati predă pictura la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”. Elevii sunt impresionaţi de noua şi foarte tânăra lor profesoară, care e şi exigentă, şi liberală, şi extrem de implicată în tot ce face. Nicoleta îşi doreşte din suflet ca elevii ei de astăzi să devină mâine adevăraţi profesionişti. Îi admiră pe fiecare în parte, ştie să-i încurajeze şi-i corectează acolo unde e nevoie – misiunea ei de profesor este să-i ajute să-şi descopere fiecare personalitatea. Nu-şi ascunde plăcerea de a merge la serviciu. Lăsându-şi jeep-ul mai departe de ochii lumii, subţirica profesoară, cu breton a la Cleopatra, îmbrăcată mai mereu în negru, intră în liceu gata pentru o nouă provocare. Vorbeşte o română dulce, expresivă şi este extrem de atentă cu toată lumea din jur. Acasă ne întâmpină, jucăuş, fiul ei Dumitru – are cinci ani şi este gata de şedinţa foto. Tot el ne invită galant să-i vedem căsuţa – o creaţie gândită de Nicoleta în stil moldovenesc, o construcţie coborâtă parcă din satul lui Guguţă: cu gard, acoperiş şi cu un cuib de cocostârci deasupra. Aici Dumitru e stăpân pe toţi ursuleţii din lume, are depozitate arme şi săbii şi o invită din când în când pe mama la o… „cafea”. În casa lor, totul poartă amprenta stilului rustic: Nicoleta a adunat din întreaga Românie lucruri de artizanat şi anticariat. Acest „peisaj” românesc este completat de zeci de picturi ale Nicoletei. I-ar sta bine şi ca designer de interioare, pentru că orice colţ al casei îi exprimă personalitatea, în care mobila, jucăriile, stilurile şi atitudinile nu sunt deloc întâmplătoare. De fapt, întâlnirea noastră cu Nicoleta Stati a fost prilejuită de expoziţia sa din Italia. Cu câteva zile înainte de a primi invitaţia la conferinţa de presă, în care urma să aflăm despre succesul italian al Nicoletei. Jurnaliştii italieni îi dedicaseră între timp „pittricei moldave” pagini întregi, fiind cuceriţi de expresivitatea lucrărilor ei, de inteligenţa şi dragostea ascunsă în ele. La conferinţa de presă am găsit-o aşezată în unul din ultimele rânduri ale sălii – o deranjează, aproape bolnăvicios, tot ce înseamnă public, monden, flash şi camere de filmat (atenţie sporită şi din cauza faptului că este fiica omului de afaceri Anatol Stati). E adevărat, lucrările vorbesc pentru ea şi, dincolo de culori, motive şi forme, sesizezi că ai de-a face cu o fiinţă pe cât de fragilă, pe atât de puternică…
Fratele tău Gabriel ne-a spus că mama ta a studiat pictura. De la ea ai moştenit această dragoste de frumos?
Gabriel m-a învăţat multe lucruri în viaţă, s-a ocupat de educaţia mea. Cred că, datorită lui, nu am crescut o fată alintată. M-a ajutat foarte mult în viaţă şi-i sunt recunoscătoare. Iar dacă e să vorbesc despre rădăcini, de la tata am moştenit caracterul – şi este o fericire să ai un asemenea tată. Dar în acelaşi timp e greu să trăieşti alături de un caracter atât de puternic, care eclipsează totul în jur. Mama este o femeie extraordinară, deosebită şi foarte fină, şi sunt bucuroasă că şi-a „împărţit” feminitatea cu mine – îmi place să mă ascund după această feminitate. Mama a absolvit pictura şi, pentru că s-a căsătorit şi am apărut noi, copiii, s-a dedicat în întregime nouă, mie şi fratelui meu. Dar anume ea m-a ajutat să mă „descopăr”, m-a îndemnat să merg pe acest DRUM şi îi sunt extrem de recunoscătoare.
Ceea ce faci nu este prea greu, prea mult pentru vârsta ta?
E alegerea mea şi mi-o asum în întregime. Eu vreau, în primul rând, să fiu un bun exemplu pentru fiul meu – acesta este sensul vieţii mele. Mă bucură faptul că Dumitru îmi îndreptăţeşte aşteptările şi respectă modul meu de viaţă. Noi suntem ca o singură fiinţă, cum s-ar zice, la bucurie şi durere, cu el pot visa, cu el îmi pot împărtăşi gândurile, uitând de asperităţile drumului pe care m-am angajat să merg. E o mare fericire că EL „m-a ales pe mine”, fiindu-mi sprijin în viaţă, şi anume de dragul LUI, de dragul FAMILIEI, de dragul PĂMÂNTULUI pe care trăim am ales tărâmul pedagogiei – aceasta e mica mea contribuţie la încercările de a menţine principiile şi tradiţiile, fără de care este de neconceput VIITORUL.
Ştim că lucrezi la un proiect ce presupune o nouă şcoală de pictură. Ai şi denumire pentru şcoala ta?
M-am gândit la o denumire. Mă bucur că în această intenţie a mea mă sprijină atât tata, cât şi fratele şi mama. Am în faţă modelul tatălui meu, unul dintre primii oameni din Moldova care a reuşit să-şi clădească de unul singur afacerile şi a realizat atâtea lucrurile frumoase pentru ţară. Sunt convinsă că pământul nostru merită mult mai mult şi îmi doresc din tot sufletul să putem schimba, şi prin această şcoală de arte, mentalitatea oamenilor, să ridicăm nivelul nostru de cultură. Deocamdată, proiectul meu e la nivel de idee, dar voi depune toate eforturile pentru a-l vedea realizat.
Te-ai căsătorit la 19 ani. Cum ai luat o asemenea decizie importantă la o vârstă atât de fragedă?
Fiul meu Dumitru m-a ales să-i fiu mămică şi nu m-a întrebat dacă e prea devreme sau prea târziu. El mi-a spus că m-a văzut din cer şi a coborât cu paraşuta direct în burtica mea pentru că se temea să nu mă piardă.
Ce n-a mers?
Probabil că am nevoie de un bărbat aşa ca tata. Dar astfel de bărbaţi sunt o raritate. De aceea sunt foarte mândră că am în preajmă bărbaţi adevăraţi, precum tatăl meu, fratele, fiul, şi-i mulţumesc Domnului că mi-a dat acest noroc.
Cum ai fost în copilărie?
La timpul meu, am făcut şi gafe. Dumitru m-a făcut să mă maturizez: a apărut un bărbat pentru care merită să trăieşti.
De ce ai hotărât să nu mai pictezi în următorii trei ani?
Însăşi ideea de a forma o şcoală cere multe sacrificii. Vreau să am timp suficient ca să înţeleg mecanismul de funcţionare a unei astfel de instituţii.
Text: Rodica TROFIMOV • Foto: Dumitru Doru
