Omul întotdeauna a tins spre libertate, fie ea fizica, morală, psihologică, profesională, spirituală.

Istoria omenirii ne arătă sute sau chiar mii de cazuri, când oamenii luptau pentru diverse forme ale libertății. Fiecare victorie, era o libertate câștigată.

Astăzi, omenirea se pare că a atins cota maximă a libertății.După mine, aceasta este doar o iluzie, o himeră, pentru că de fapt mulți din noi, au devenit inconștient, dar voluntar robii lumii corporativului.

În aparență, Măria sa corporativul, îți dă toate avantajele și beneficiile unui om liber: concediu plătit, bani cu duiumul, creștere profesională.

Dar pentru toate astea, unii plătesc un preț mare, chiar aș spune unul imens: timpul  liber, familia, prietenii, sănătatea – într-un cuvânt,  libertatea.

Politica corporativă,  este o politică ascunsă de înrobire a individului – încetul cu încetul, ziua de muncă de la 8 ore trece la 12, apoi la 16 ore, de aici nu mai ai timp nici de familiei, nici de rude și prieteni, de bani nu te mai poți bucura pentru că nu ai timp să-i cheltui, week-end-urile se transformă tot în zile de muncă.

Cei care cedează fizic sau moral, sunt imediat schimbați cu alți robi – tineri, puternici, cu dorința aprigă de a sluji, cu multă energie și dăruire pentru Măria sa, corporativul.

Contractul este un fel de hârtie pe care semnându-l, corporativul capătă drepturi exclusive asupra vieții angajatului.

Astăzi la fel, ca și în trecutul îndepărtat, robii sunt vânduți de la stăpân la stăpân ( și aici nu pot să nu-i menționez pe fotbaliști, care sunt vânduți pe bani mari sau schimbați pe alți robi sportivi), robii sunt împrumutați, iar unii sunt chiar ”omorâți”, nu la propriu ci la figurat, social sau profesional, în cazul în care au cutezat sa mearga împotriva patronului.

Mă întreb de ce oare, noi oamenii atât de iubitori de libertate, totuși schimbăm o formă de robie pe alta, una mai modernă, mai mascată, pe alocuri, și mai periculoasă???

Poate nu suntem noi chiar atât de dornici de libertate, precum pretindem???

Sau poate libertatea a devenit astăzi un fel de sinonim al diverselor forme de robie modernă???