Mai sunt ore numărate, până ce creştinii îşi vor spune “Hristos a înviat!” Ore, care pentru cineva durează o eternitate, iar pentru alţii sunt o clipită.
Eu sunt din prima categorie. Nu ştiu poate că m-am obişnuit cu ideea de a fi prezentă la bunici din Joia Mare, să-i ajut la tradiţionala curăţenie de Paşti, “la pus draperiile”, la vopsit ouăle… Hmmm…. Cât îmi lipseşte acum mirosul de cozonac abia scos din cuptor! Mirosul de vanilie şi stafide… Cred că îl ştiţi, nu?
Cât îmi lipseşte mirosul de naftalină din Casa Mare sau cel de praf din covoarele ţesute cu grijă şi înşirate pe jos de sărbători!!!
Oare poate exista ceva mai minunat decât sărbătorile petrecute în familie şi mai ales, la ţară, la bunei? Nu, nu cred. Prea frumoase sunt toate acolo… Şi lumea ţi se pare mai blândă, şi natura mai aproape de tine…
Păcat că în acest an, din câte îmi amintesc eu, probabil e primul, în care nu voi reuşi să mă bucur de toate acestea. Voi ajunge la bunei, abia mâine seara, când deja toate vor fi gata… Şi ouăle vopsite, şi mielul copt, şi pasca pe masă… Mă va aştepta doar coşul cu care voi merge la biserică, “job” pe care mi l-am asumat de mai bine de 10 ani.
Păcat că nu voi reuşi să aud covoarele vecinilor scuturate, porcii ce urmează a fi sacrificaţi şi mirosul de “oboseală pascală”. 
Dar asta e. Nu le poţi avea pe toate odată, nu?
Oricum, vă urez la toţi sărbători cât mai luminate şi pline de voie bună alături de cei dragi. Şi nu uitaţi că în Noaptea Învierii, şi nu doar, trebuie să fim iertători.
