cu trupul ei dezgolit, asexuat?
Pe tine te întreb, prietene trist,
cel venit din patria patriarhală a primăverii.
Ploia măruntă şi vântul avid
te-au lasat până la urmă fără de haină.
Ai ajuns să fii un câine hoinar,
târând după tine bucăţi din propria-ţi blană.
- „Mergi de aici, potaie, pleacă
şi caută-ţi alt loc de aciuat!..”,
îţi zic prietenii tăi de mai ieri,
surprinşi întru-un bar, „la o bere”.
Nu mai eşti om. La final de boemă,
ai împrumutat postura docilă de câine,
ochii lui galeşi şi mirosul specific canin,
iar toamna îţi pare acum a fi o mesalină.
