DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Ai pierdut bani şi ai câştigat o pierdere.
Actualmante în Republica Moldova există aproximativ 537 de societăţi care le aferă oamenilor posibilitatea de a-şi pierde bani, de parcă i-ar arunca în vânt.
Chişinăul s-a transformat în al doilea Las Vegas în stilul moldovenesc, aşa cum în scurt timp au apărut multe cazinouri, electronice şi localuri unde funcţionează aparate destinate jocurilor de noroc. Aceasta-i o afacere care se bucură în ultimul timp de o înflorire alarmantă. Majoritatea saloanelor sunt deschise pe la staţiile auto şi în locurile aglomerate.
Vizitînd un local care aparţine firmei “COLIZEI” am rămas uimită de atmosfera acesteia: salon mic cu pereţi de culoare roşie, fum de ţigară, lumină srtingentă-toate acestea ne dau de înţeles că aici predomină o atmosferă neliştită, aici se spală bani, mulţi bani.
Personalul într-un salon este mic: trei operatori şi doi paznici. Regimul de lucru a unui operator este 240 h/lună, iar a unui paznic-circa 210 h/lună.
Salariul a unui operator este de circa 1700 lei. Dacă operatorul are un venit mai mult de 3000 lei într-un schimb, atunci administratorul îi adaugă la taxa respectivă încă 50 lei.
” Aceată muncă mă satisface, sunt student şi am nevoie de bani, uneori câştig doar acele 170 lei care îmi este taxat un scimb, dar dacă am adus un venit în mărime de 3000 sau 6000 lei în decurs de un schimb atunci primesc în plus 50 sau chiar o 100 de lei”,îmi povesteşte Cornel Neaga, în timp ce prepara o cafea pentru un client.
Însă salariul unui paznic este foarte mic-80 lei scimbul.Şeful paznicilor, Victor Micu, afirmă că permanent caută noi lucrători deoarece aceştea se menţin la acest lucru maximul 2 luni.
Potrivit spuselor administratorului, Marin Vilioglo, vârsta clienţilor este diferită. Tinerilor sub 18 ani este strict interzis să joace. Dacă tipul arată prea tînăr, operatorul cere de la acesta buletinul de identitate pentru a confirma vîrsta tînărului. În general, vârsta clientelei este cuprinsă între 18 şi 55 de ani.
” Dar se întîmplă că clienţi să avem şi persoane în etate. Aceştea înainte de a juca beau calmante, căci de cele mai multe ori aceştea pierd o suma enormă de bani”, a mai adăugat operatorul.
Se întîmplă uneori ca jocurile de noroc să fie vizitate de pedagogi, învăţători şi chiar de poliţişti.
Clienţi permanenţi sun întodeauna. Aceştea joacă nu în valută naţională, dar în dalari sau euro, suma minimală pa care o investesc valorează între 100 şi 1000 de dolari sau euro.
Cei mai mulţi clienţi sunt în zilele de vineri, sîmbătă, duminică şi la începutul lunii, deoarece anume în această perioadă oamenii primesc leafa.
Potrivit şefului Direcţiei delicte transfrontaliere şi informaţionale din cadrul MAI, Viorel Chetraru, venitul zilnic al unui salon cu aparate de joc este în mediu, de 6000 lei, iar agenţii economici indică oficial un venit de 200-300 lei.
În mod normal, un aparat de joc ar trebui să restituie 20 la sută din banii cheltuiţi de client.
Întrebănd operatorul cum reacţionează clientul dacă acesta pierde o sumă mai mare de bani, acesta mi-a răspuns că unii sunt nervoşi, se comportă neadecvat, strică claviatura. Alţii se comportă calm, dar aceşti “alţii” sunt foarte puţini.
Potrivit spuselor psihiatrului, Mihai Condraţchi, jocul de noroc domină viaţa persoanei în detrimentul obligaţiilor sociale şi familiale al acesteia. Jucătorii riscă să-şi piardă serviciul, fac datorii, mint, fură, încalcă legea pentru a obţine bani. Dorinţa mare este greu de controlat, ei îşi schimbă gîndirea, devin impulsivi.
Aceasta-i o afacere, o afacere cu multe şiretluri. Ochii clientului ard de nerăbdare să vadă pe ecranul aparatului un câştig, însă investind bani el a câştigat o pierdere căci fiecare bussiness trebuie să se bucure de profituri, idiferent pe ce cale obţinută căci ce dezvoltare ar mai avea economia, dacă n-ar exista manipularea prin bani, prin preţ, sau prin imagine.