Mă întreb

Mie nu mi-a plăcut să mă bag în seamă cu bloggerii mari atunci când am început să scriu pe blog. Nici acum nu-mi este comod, deşi am o altă perspectivă despre ce înseamnă să fii blogger mare.

Mă întrebam, ceva timp în urmă, de ce nu m-am împrietenit virtual cu tomatacuscufita, blonda şi/sau questioare atunci, la începuturile mele, când poziţia lor din Zelist era formată din două cifre, iar a mea din şase? Nu pot să-mi răspund nici acum, când activităţile noastre blogosferice s-au intersectat şi la Women On Web, şi pe Apropo.ro, şi în ceea ce priveşte Zelistul.

Mi-e drag de ele, dar nu pot să dau buzna aşa, prin comentarii, ca să mă împrietenesc cu ele, nu cu scop ascuns, ci aşa, pentru că am avea ce discuta, bârfi, hlizi. Am impresia că au ele altele mai importante de făcut şi prietenii mai adevărate de întreţinut.

Am primit pe mail mai multe cereri de schimb de link-uri. Câteva persoane au specificat: sunt abia la început şi poate n-o să vrei să faci schimb, dar măcar aruncă un ochi şi la mine, că poate se merită. Mă îngrozeşte şi mă miră abordarea asta pentru că eu nu mi-am dorit niciodată să impun bariere în funcţie de câţi ani scriu, câte vizite am şi unde mă aflu prin topuri.

Am scris acest post pentru că nu vreau să fiu grapefruits bloggeriţa. Am încercat, de câte ori m-am inspirat, să dau pingback bloggeriţelor mici (care sunt la început), pentru că ştiu cât de mult înseamnă o apreciere (şi nu neapărat din partea mea), ştiu cât de mult înseamnă 100 de vizite pe zi, când ieri ai avut doar 30. Ştiu cât de mult înseamnă să îţi spună altcineva (mai mare, ca şi arhivă de posturi) că scrii frumos.

Desigur, eşti gâdilit la orgoliu, iar pe de altă parte, nici nu poţi fi prietenă cu oricine, doar pentru că are blog. Nu ştiu ce să scriu în concluzie. Mă întreb dacă e mai bine aşa, să păstrezi distanţa dintre tine şi cititori sau e mai bine să te împrieteneşti cu ei, nu pentru că eşti bloggeriţă, ci pentru că eşti om şi îţi sunt dragi oamenii. Altfel n-ai scrie despre ei şi pentru ei, nu?