Nu cred că există persoană în lumea asta care merge cu plăcere la stomatolog. Majoritatea oamenilor amînă genul acesta de vizite invocînd lipsa de timp, de bani sau faptul că nu reprezintă o necesitate imediată. Întotdeauna avem de făcut lucruri mai importante ce nu pot fi lăsate pe altădată. Astfel, mulţi dintre noi ajung la dentist doar atunci cînd nu există altă soluţie.
Acum 15-20 de ani tratamentul dentar era asociat de cele mai multe ori cu durerea. Între timp, slavă Domnului, tehnologia a mai evoluat şi astăzi o vizită de rutină la stomatolog este cel mult neplăcută. Oamenii intră temători la dentist, aproape îndureraţi şi gîrboviţi de o greutate imaginară. Unii se ţin de cap, alţii stau înmărmuriţi sau, dimpotrivă, se agită ca leul în cuşcă. “Domnule doctor, nu am programare, dar vă rog să mă primiţi că nu mai suport!” zice scîncind o doamnă.
Şi uite aşa te trezeşti că intri cu o oră-două mai tîrziu decît erai programat. Unul dintre lucrurile cele mai neplăcute la stomatolog este aşteptarea, neliniştea pe care o ai cînd stai în sală şi aştepţi să-ţi vină rîndul. Din cabinet străbat oftaturi, sunete metalice de instrumente şi vîjîit de sfredel. Imaginaţia ţi-o ia razna, inima o ia la galop şi începi să te întrebi dacă nu cumva ai putea reveni altădată.
Apoi uşa se deschide, apare asistenta şi eşti invitat politicos înăuntru: welcome to the hotel California! Şi atunci începe distracţia…
continuarea in articolul următor