Uite că fiind puțin dezamăgită de tot felul de revelații de pe arena noastră politică, am început să arunc priviri la niște rubrici din internet, totalmente neglijate anterior.

Toți își caută jumătatea sa. Unii o găsesc repede, se demonstrează că e un sfert, mai caută, mai găsesc un sfert și tot așa până nu se mulțumesc cu o zecime. Timpul trece. Dacă nu ești geniu, popular, bogat sau cu adevărat special timpul nu joacă în favoarea ta și te mulțumești cu ce cade. Low-hanging fruits…Alții caută un întreg, pentru că sunt zero și în cele din urmă în cuplu se compensează. De așa ambițioși care cer și nu dau multe m-am ciocnit azi la rubrica Jumătatea ta de pe Jurnal.md. Neverosimil și totuși adevărat :) .    

Un holtei de 33 ani m-a uimit. Vezi ce scrie el: ”Zodia Peştelui, 1,75 m, 65 kg, locuiesc la ţară, am gospodărie. Aş vrea să cunosc o fată fără vicii şi copii, de aproximativ 30 de ani, să aibă 70 kg”.  

Nu vreau să ridicularizez neșansa altora, dar e chiar așa de principial? Să nu fumeze, să nu bea și să nu vină în casa omului gospodar cu copii de la alt bărbat? Și dacă corespunde criteriilor, dar după ani de încercări, nu reușește să facă copii de la tine și apoi se dă în sindrofii? Rău cu previziunile la moldoveni. Important să aduci mahalei una tânără și sănătoasă și de 70 kilograme (vezi că e mai grea decât tine cu 5 kg!) ca să încapă pe poartă și în hainele din cufărul bunicii. Dacă are 71 kilograme, evident nu se califică. Să vezi că merge cu cântarul la casting. Că așa doar se numește alegerea miresei în zona din care vine.

Stai că m-a delectat și o doamnă care se consideră drăguță și gospodină. Uite ce scrie ea: ”Am 65 de ani, 1,64 m, 70 kg (Nota mea: Sper că holteiul a remarcat această informație). Aş vrea să cunosc un bărbat pentru căsătorie, potrivit vârstei mele. Să fie din mun. Chişinău.” No bine, că era scris mun. Chișinăului, dar presupun că ea știe ce vrea. Un orășean. Și știe care e vârsta potrivită a bărbatului pereche sau speră ca el să se priceapă? Bun marketing? Nu prea. Unde este etalarea averilor, unde e mențiunea despre lipsa viciilor, copiilor, că doar asta le trebuie bărbaților, cu excepția ideii exacte despre kilograme?

Nu cred în eficiența metodei. Cel puțin atâta timp cât lumea nu știe să se vândă. Nu e mai bine să te vadă la o petrecere, praznic sau ce mai e pe acolo prin regiune și să-ți aprecieze adevărata valoare și, de ce nu, greutatea? Poate ideea cluburilor pentru cei în căutare de jumătăți, nu-i o idee așa de rea?

Dar pe de altă parte cine sunt eu să-i judec? Nu poți să interzici oamenilor să spere, să viseze. Poate e mai bine să ai principii și să știi valorile pe care le vrei, până la kilograme chiar, decât să iai un material brut, să-l prelucrezi și să fie atât de bun, încât tu încetezi să mai pari la fel de atractiv pentru el? Fiecare cu destinul său. Și totuși hai să încercăm să ne apreciem potențialul și să ne împachetăm atuurile mai bine. Că parcă și ți-i rușine uneori de oamenii ăștia…Și-s tare mulți….   


Filed under: De gândit Tagged: fericire, Jumătatea ta, prostie