Pentru a redeprinde lucrurile din jur cu poezia se impune să le însufleţim prin intermediul Cuvântului (scris sau rostit (!)), adică să le redăm starea lor iniţială, arhetipală, readucându-le astfel în lumea lor mirifică, divinizată.

Rămâne a fi o certitudine că anume Cuvântul este primul mesager trimis în spaţiul unde sălăşluim de milenii şi ar fi interesant să-i urmărim traiectoria cosmică/exitenţială, precum şi modul misterios prin care s-a suprapus obiectelor din natură, acelea pe care le cunoaştem (...)

Scrierea în mod alternativ a poemelor şi traducerea lor directă din română în spaniolă (şi viceversa) poate fi catalogată, datorită şi provinienţii latine ale ambelor limbi, drept o încercare de dublă exprimare a unei experienţe lirice personale, ideea purităţii umane imprimându-le intensitatea necesară supravieţuirii în timp şi spaţiu.


***
Para acostumbrar a las cosas de alreador con la poesía es necesario reactivarlas vía La Palabra  (escrita o hablada (!)), es decir reanudar su espíritu inicial y volver a traerlas a su mundo dorado.

Es cierto que La Palabra llega a ser más que una realidad bíblica, suponíendo aquel divino mensajero mandado en el espacio donde vivimos desde el principio y es interesante saber su trayectoria cósmica, además de su misterioso modo de supreponerse encima de los objetos naturales, aquellos que conocemos (...)

Escritura de modo alternativo a los poemas y su traducción directa, desde el rumano al español y viceversa, puede ser catalogada, gracias a la procedencia latina de ambos idiomas, como una experiencia lírica personal, la idea de pureza humana agregandole la intensidad necesaria para sobrevivir en el tiempo y el espacio.