Ca tot omul, moldoveanul își dorește și el un trai mai bun, un loc de muncă mai bine plătit, un viitor mai luminos pentru copii, o pensie asigurată.

Aspirații, pe care le are orice cetățean de pe globul pământesc.

Și ce faci când țara natală, nu POATE îndeplini dorințele atît de firești ale umilului său cetățean???

Începi să cauti soluții.

Tot mai mulți tineri, familii întregi, persoane care mai tinere, care deja trecute de 35-40 de ani, aleg soluție migrării – își lasă casa, masa, neamurile, și țara asta care-l dezamăgește în fiecare zi, și-și ia valiza și pleacă peste țări și oceane spre îndepărtata Canada.

Personal cunosc multe familii, care după ce au stat și au tot gândit și răzgândit, au plecat în căutarea unei vieți mai bune în Canada.

Pleacă oameni cu studii, stomatologi, traumatologi, tineri specialiști, economiști, manageri.

Am un prieten de familie, este medic, descendentul unei familii cu renume în medicina moldoveneasca. Are un loc de muncă stabil la Spitalul de Urgență, are deja titluri, și într-o bună zi aflu că intenționează să emigreze în Canada, cu alte patru familii. L-am întrebat ”De ce?”

El cu o disperarea în ochi, cu un chip fără speranță, care deja nu mai vrea sa lupte mi-a spus : ”Pentru fiul meu de 5 ani. Acolo sunt sigur ca dacă dânsul va dori sa facă zoologie, el își va urma acest vis până la capăt. Va deveni un om de știință, va avea încrederea zilei de mâine și va activa într-un domeniu care îi place cu adevărat.”

Îl înțeleg perfect, orice părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său.

Dar tu draga conducere, ce-i dorești poporului tău???

De la un timp încoace, Moldova a devenit pentru mulți mama vitregă, și asta pentru că s-au găsit alte mame care au primit cu brațele deschise moldovenii, care la fel ca și mulți alții își doresc una: O VIAȚĂ DESTOINICĂ PENTRU EI ȘI COPII.

La revedere Moldova, here I come Canada!