o altă constatare de-a mea este frica.Mă tem. De multe mă tem. Sunt o fricoasă.Da cel mai mult probabil mă tem să vreau. să ştiu ce vreau.Cînd aveam de ales ceva, de mică încă, alegeam felicitarea care era mai şifonată - las că cea nouă să rămînă nouă, sau bucata cea mai mică, sau jucăria defectă, sau să fie aşa cum vrea altcineva sau multe altele.Cînd am ales un pisoi acasă, nici măcar nu a trebuit să-i obosesc p-ai mei că au acceptat, l-am ales pe cel mai firav, slab şi micuţ din trei.. am crezut că are nevoie mai multă de mine. (Peste o săptămînă îi revăzusem pe cei trei pisici, cel mai mic deja era al meu acasă, un altul zburda vesel prin ogradă şi al treilea care îmi păruse cel mai iubitor de viaţă era mort la margine de drum, lovit de o maşină. În mintea mea am decis că s-a întîmplat pentru că nu l-am ales pe el de altfel era să fie viu)Şi dacă tot observ că mi se întîmplă mereu să dau cu nasu confrunt rezultatele deciziilor pe care de fapt nu le-am luat, ce fac?Decid să .. să nu ştiu ce
şi încă mă tem că m-am şi obişnuit cu nodu.
p.s. da pisoiu ar fi putut să fie sau să nu iubitor de viaţă în continuare.
imagine
