Nu prea ştiu care a fost momentul cînd am ajuns la asta, dar acuma ştiu cu siguranţă că, vorba me "asta deam e diagnoz". Sunt legată de comunicarea n chat (orice formă fie instant or not) mai mult decît de cea normală. Nu că m-aş sfii să vorbesc ceva deschis cu oamenii, nu, uneori chiar îmi doresc oleakă mai mult tact. Nu că nu m-aş vedea cu prietenii şi mă refugiez astfel. Nu-i asta. E altceva.Şi deja nu mă miră faptul că nu mai pot vorbi la telefon lucruri, că în scris e mult mai simplu..Şi să fie asta de la faptul că emoţiile s mai clare cînd se fac prin Alt-uri sau shift-uri, poate pentru că persoana căreia îi tot povesteşti e oarecum digitally yours în momentul comunicării şi viaţa de la asta devine tot virtuală, totu-i simboluri şi caractere (thanks God nu doar 160).Nu vă zic un secret dacă menţionez că viaţa digitală e simplă şi nelimitată. Şi ce dacă, ea e astfel şi nu e în acelaşi timp. Inclusiv pentru faptul că ceaiul încălzeşte cînd e în mîini şi nu în chat window, emoţiile sunt mai clare cînd se văd şi nu cînd se citesc (doar dacă din priviri), iar îmbrăţişările se cer a fi cît se poate de reale.Da.
imagine
