Mie îmi place gustul de lapte. Fiert sau crud, nu contează. Dar nu-mi place gustul după ce bei – rămîne senzaţia de ceva metalic, care îţi acoperă limba şi tu nu mai simţi nici un fel de alt gust pentru o perioadă de timp. Parcă ai o pleură pe limbă.
Tu mi te asociezi cu gustul de lapte. Odată pus pe limbă, nu mai poţi simţi nimic altceva. Odată pus pe creier, nu mai pot asimila altă informaţie, nu pot percepe realitatea. Cînd eşti? Cînd nu eşti? Cînd te aud? Cînd te văd? Chiar dacă nu eşti, oricum te simt. Am impresia că eşti alături şi mă ţii de mînă, chiar dacă nu ai făcut-o niciodată.
Va trece, ştiu. Am să beau ceai verde, ca să-mi treacă de tine (am citit că are nişte calităţi ceaiul ăsta verde... antioxidante?). A propos, mai este şi energizant şi antidepresiv. Păcat că mă trage la lapte...
Eu beau ceai verde şi continuu să te mint.
