Am avut o săptămînă plină de suspance şi grea.Am trecut prin multe şi credeam că proverbul "Speranţa moare ultima " este doar o legendă.Însă mi-am dat seama că nu este aşa,e adevărat.Am tot fost predominată de acel sentiment de frică şi de ură.Căzusem şi într-o depresie oarecare,încît şi acum o simt.Am pierdut orice legătura cu universul,nu am vorbit cu nimeni,nu mai simţeam sentimentul ăla de fericire şi uitasem cine sunt.
Am realizat în sfîrşit că aveam nevoie de cineva,de o persoană care să mă îmbrăţişeze şi să-mi şoptească ceva dulce,care să mă încurajeze.De fapt sunt înconjurată de multe persoane şi zi de zi,toţi mă salută şi-mi spun că in weekend mi-au simţit lipsa,dar pentru mine nu este de ajuns.Vreau totul să-mi aparţină.Dar ştiu că niciodată nu voi obţine.
