iar tu priveşti impasibilă,visând la o viaţă-mplinităcu ceea ce nu se observă.
Eşti a mea sau doar mi se pare...Din cuvintele tale vin valurirătăcite în larg, verticale,reflectând stele-mii din adâncuri.
Vei rămâne debusolatăîntr-o barcă din foi, printre valuri,tot plutind spre o lume-enigmăpe o mare de foc, verticală.
a TatianaPasamos por una gran puerta
y tú miras con ojos desiertos,soñando que la vida sea llenade un algo mas que se vea.
Eres mía y no eres mía...Tus palabras son olas perdidasen un mar vertical, deslumbrante,reflejando adentro estrellas.
Así nunca estrás decidida,floteando entre las olas con un barco de hojas rebeldespor un mar vertical, deslumbrante…
