Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011.Versiune românească de Leo Butnaru
Boris Levit-Broun s-a născut la 9 iulie 1950 în oraşul Kiev, unde a şi absolvit şcoala generală. În perioada 1967-1973 a studiat la Institutul de Arte din capitala Ucrainei. În anii 1973-1975 îşi satisface serviciul militar în Extremul Orient sovietic. În 1989 emigrează în Germania, unde îşi continuă preocupările pentru literatură şi grafică. Din anul 1995 trăieşte şi lucrează în Italia.A publicat cărţile de poezie: „Jurnal pe viaţă” (1993, Kiev, ed. VIR), „Verdictul” (1996, Sankt-Petersburg, ed. Petropol), „Strofe de lirică păcătoasă” (1999), „Suplicii şi lamentaţii” (2000), „Un lăstar de existenţă în plus” (2001) – toate apărute la editura Aleteya, S.-Petersburg. Proză filosofică: „Contează pe Dumnezeu” (1998), „Rama destinului” (2000), „Răul şi Salvarea” (2010) – toate la ed. Aleteya, S.-Petersburg. Beletristică: „…Ce-ar fi mai mult?” (roman, 2002), „În interiorul X/B” (roman, 2005), „Trei marşuri” (proză, versuri în proză, 2010), toate – la aceeaşi editură Aleteya. Grafică artistică: „Homo erotikus” (album din 100 de desene, 1997, Verona, CIERRE grafica).
* * *
Cum şi ce se mai poate scrie, când cuvintele te îndurerează? –…cioburi de sticlă în gâtlej.Îţi vine să te culci cu faţa la podea, contopindu-te cu parchetulsau să dobori cu greutatea trupuluiîngrăditura dantelată a balconului.
Ce şi cum ai mai putea spune, odată ce ţi-au băgat în gâtcarafa adevărului goală?Cuvintele bolborosesc şi se cont-topesc gâgâitura gâscanilor……anilor.Bine că nu se aud cuvintele, pentru că este imposibil să articulezi adevărul… fiindcă îndată ce el ar fi fost rostitviaţa s-ar sfârşi.
SUPLICIU NOCTURN
..şi baioneta cu vârful în duşumea,nu va deschide ochii , mijiţi abia, abia!Tridentele şirei spinării şi braţelor poartă parcă, neîndemânatic, bărbia.Pierderea simţului măsurii în monolog uşor-uşor decepţionează… fie!drumul nocturn va lua dijma de ologprin răbdare, iar logica tace-n chilie…Geamul din zângănit n-a mai încetat, cerul se răreşte sub presiunea stelelor,cu o margine care s-a descleiate trecut prin albul creierilor,iar creierul deja anunţă dimineaţaşi, luminând ziua cu-nţelepciune,aruncând picoteala pe garduri străinecu ritualul ceaiului ne-obligatorse împarte frăţeşte cu mine…
Eu n-am fost recunoscut de partea dindărăta palmei. De-o presiune ca de darm-am folosit fără ruşine, dar am rămas dacă nu hoţ noctambul,fără îndoială-s un anonim… e destul...
Şi stelele s-au risipit pe-alături, evitând afundul.
EMIGRAŢIE
1
Să plecăm?Da, să plecăm… fără a reveni…Ce altceva ne mai rămâne?Disperat de-a tot bea din fântână eu plec pur şi simplu spre-a nu mai fi.
Eu plec ajuns la capătul puterilor să încerc inexistenţa ce aduce treziaşi (chiar dacă în Rusia nu am fost un cineva)să-mi amintesc totuşi cine am fost în Rusia.
2
curte cunoscută ultimul pas drum mereu ţărm nevăzutspaimă animalică – râul Terek amuţit
tu eşti propriul duşman şi dumnezeu
