În spaţiul postsovietic fenomenul acesta este oarecum omogen şi pare că are caracteristici similare. Să fie cauza mentalitatea defectată de ideologii şi doctrine, sau poate sindromul post-normă împlinită, post-sunt obligat să fac asta, sau banal boomul de sex şi hormoni care a dat buzna peste oameni şi i-a acoperit ca un val enorm de după uşa care s-a deskis brusc, ori poate libertatea, care a apărut de nicăieri parcă, şi deja nimeni nu mai e obligat să facă ceva anume şi de ce ar fi..
Se pare că odată cu perestroika, a fost transformat şi conceptul de celulă a societăţii.. pentru că pînă atunci filmele arătau altfel de dragoste şi altfel de trai în doi. Prea erau unse cu miere şi prea ca la carte mai arătau relaţiile celor doi actori.
Realitatea însă mereu, nu doar acuma sau cîndva, s-a dovedit a fi mult mai crudă, mai rece, mai dură, mai şi iară mai decît filmul.
Şi cum se face de se despart oameni care se iubesc ca în filme. Şi de ce în filme ei rămîn împreună?
Păi aşa şi se face. Omului i se impun norme şi şabloane. De, uite Gheorghiţă (oricare, nu unu anume) vei creşte şi te vei însura, ap uite asta-i familie şi uite aşa tre s-o faci, ţăles? Aşa. Faşim (drept că Valera era cu faşim, da ladna..)
Deci ce faşim? creşte Gheorghiţă şi cît creşte visează la cum va fi asta (da,da.. şi aceea tot :D ) Şi în vise viaţa în doi arată ca şi o călătorie pe-o insulă exotică.. fierbinte şi cutremurător, colorat şi dulce.. deci cum numai se poate visa.. da cîn se decide căsnicia cu Margareta, ap totu de fapt arată a o plecare pîn la Zatoca.. culioşi (tot la temă) şi coji de ce vrei pe nisip fierbinte, o cameră de calitatea 3 (nu, nu de 3 stele!) cu other side of the street view şi sticle+ prezervative pe sub geamuri.
Cred k nu e cazul să menţionez că Margareta la rîndu său visa la Maldive, sau cel puţin Cuba desigur cu UAI
Cam aşa se dezamăgesc întîi cei doi. Apoi rutină. Zi de zi acelaşi spaţiu în care fiecare-şi cunoaşte centimetrii pătraţi. Apar la orizont oferte tentante.. în sfîrşit Maldivele. Tot mai puţină comunicare. Şi bang!
Într-o zi cei doi sun' oameni străini deja. Care stau nedumeriţi şi se întreabă cum de-au ajuns aici.
Întîi latent apoi tot mai deschis vor încerca pe rînd să transforme prezentul în trecut.
Da pentru asta nu tre mult efort. Că unicu timpu-şi face treaba calitativ. El trece.
Da pe doi oameni străini Zatoca nu-i leagă. Ea îi desparte
imagine
.
