Plimbându-mă prin cartierul meu, am observat că frizeriile, magazinele mici și farmaciile cresc ca ciupercile după ploaie, una lângă altă.
Întrebarea pe care mi-o dau involuntar: oare au făcut calculele sau vreun business plan proprietarii, de au decis că lumea are nevoie de 10 frizerii, 20 de farmacii și 25 de magazine într-un cartier de câteva blocuri???
Unde este logică de a deschide un salon, chiar lingă alt salon, ușă-n-ușă, să deschizi magazine la câteva zeci de metri depărtare unul de altul, și să oferi același sortiment, aceleași prețuri, aceiași deservire???
Aș fi chiar curioasă să aflu ce rulaj au aceste firme, și dacă sunt viabile în realitate, și în cât timp și-au recuperat investițiile.
Sunt de acord că noi firme trebuie deschise, dar chiar să deschizi așa fără calcule bine argumentate, și să investești bani, ca după aia să te plângi ca vezi Doamne, nu mi-a mers afacerea?
Păi, bine, omule, cum să nu-ți meargă dacă nu ai făcut calcule elementare, nu ți-ai planificat activitatea, nu ai luat în calcul riscurile, nu ți-au făcut un plan de marketing???
După câteva luni, la aceiași plimbare văd cum patronul își scoate firma, trage obloanele, lăsând după el o grămadă de cheltuieli: la furnizori, la bancă și la întreținere.
Se pare ca uneori pentru unii business-ul po moldavski se începe pompos, dar se sfârșește întunecos.