Deeci,de azi începem să răspundem la mesajele,rugăminţile şi întrebările primite pe mail.
Am primit cu vreo săptămînă în urmă o rugăminte,sau un sfat,sau spuneţi-i cum vreţi,să scriu despre minciună.
Minciuna,un subiect extrem de actual. Personal mint,toţi mint,dar eu mint despre alte lucruri. Cînd eram mică minţeam fără să roşesc,fără să mă gîndesc la logica minciunii,minţeam şi minţeam,îmi era uşor. Nu minţeam despre lucruri importante,care contează,minţeam despre lucruri de genu "eu am aşă cercei acasă","eu iaca ieri am fost acolo ş acolo" şi aşa mai departe. Deci erau minciuni naive,dar pentru oamenii apropiaţi mie erau minciuni cu importanţă.
Acum însă nu pot minţi,mai ales persoanele apropiate. Mă înroşesc şi nu spun nimic logic,încep cu una şi termin cu alta,şi aşa mai departe.
Cît despre minciună în general...Nu mă deranjează minciunile naive,adică despre lucruri care pe mine nu mă pot deranja şi nu mă afectează. Dar pot să spun că îmi plac,da,îmi plac! minciunile care mă apără de ceva ce m-ar putea răni. În primul rînd ele arată că oamenilor daţi le pasă de sentimentele mele.
Dar minciunile care afectează oamenii din jur-le urăsc. Cine nu le-ar urî.
Dar pînă la urmă fiecare minte,mai mult sau mai puţin. Pentru mine minciuna nu înseamnă catastrofă,înseamnă doar...minciună. E ca o insultă. Şi atît. E o insultă pentru că oamenii cred că TU nu poţi suporta adevărul,nu-l vrei,nu-l meriţi.
Şi atît.
Sper că eşti mulţumit/ă de răspunsul meu. ;xhug!
P.S. desiiiigur,aştept mai multe scrisori şi mail-uri de la voi. Şi celor care au trimis le spun: răbdare oameni,răbdare,răspund tuturor :x
