Zilele trecute, am hotărât să fac o escapadă din jungla urbană, pentru a mă încărca de energie, pentru a respira aer curat, pentru a fi mai aproape de mama natura a Moldovei.
Doar că fugind dintr-o junglă, am dat de altă nu de cea sălbatică, neexplorată, frumoasă – ci de cea a gunoiștilor, mizeriei și a indiferenței.
Odată ce zăpadă s-a retras, nu au întârziat să apără brebeneii, toporașii , viorelele, iar printre ele, într-un mod haotic – sticle de plastic, pahare, conserve, pungi, și alte gunoaie menajere lăsat de civilizația umană.
Oamenii deja se grăbesc să iasă la un frigărui, să chefuiască, să ia energie de la natura, dar nu știu de ce indiferent trec pe lângă aceleași locuri pe care omul le-a vandalizat an de an, primăveri, veri, toamne întregi, ani la rând, astfel că astăzi pădurile seamănă cu o poiană mare multicoloră, dar nu de flori și alte plante, ci de mizerii.
Pădurea este ocrotită prin lege de stat. Oamenii reprezintă statul, dar mie mi se pare, că ea trebuie anume protejată de oameni, pentru că natura este răbdătoare, dar consecințele tot noi le vom suporta. Nimic în lumea asta nu dispare fără urmă…
2000 de ani sunt necesari pentru ca o sticlă de plastic să se descompună complet.
Noi ne descompunem mai repede: prin degradare culturală, prin indiferență și ignoranță.
Se pare că omul a uitat de unde a venit și cui îi datorăm tot ce avem – sol fertil, condiții climaterice prielnice, codrii…
