Acum că suntem în post, ar trebui să fim mai bun unul cu altul, să iertăm mai multe, să ne lăsam animozitățile și supărările la o parte, să fim mai deschiși. Asta știu și mirenii, și în special fețele bisericești, care de fapt îndeamnă toată lumea să fie mai umani în post și mai iertători.
Ieri, am urmărit la un post TV, un reportaj, care m-a pus pe gânduri, și care m-a făcut să mă întreb: unde este spiritualitatea unora, încotro ne îndreptăm și ce exemple ne dau astăzi unii slujitori?
Maica stareță de la mănăstirea Tabăra nu l-a primit pe noul preot numit de mitropolie, pe motiv că nu are unde-l caza.
Părintele a plecat umilit și cu lacrimi în ochi.
Deci acum eu mă întreb, dacă orice om aflat în suferință ar bate la ușa mănăstirii și ar cere adăpost, măicuțele tot le-ar spune : ”Nu avem loc”.
Este clar, că motivul refuzului este cu totul altul, chiar sătenii au comentat această situație, și au zis cu sunt locuri, chestia ține cu totul de alte aspecte.
Dar, mă întreb dacă astăzi măicuțele, care trebuie să fie întruchiparea răbdării, a iertării și bunătății, se conduc de alte principii, atunci, cum mai putem vorbi despre valorile creștine ale slujitorilor?
Cât de convingători par și cum poate astăzi un om, care vrea să se întoarcă pe drumul creștin, să aibă încredere în preoți, maici, stareți si călugări???
Nu știu, cum unii, dar mie îmi este clar de ce mulți devin adepți a-i sectelor…
Și încă pretindem a fi un popor evlavios…
