Inghetata Eschimo pe betisor, inghetata in paharel, apa dulce “Tarhun” si “Buratino”, Pepsi cola, bomboane “zolotoi cliu4ik” si “lapte de pasare”, guma de mestecat de menta si portocale, lapte in triuchi cu “rogalik” si torta “Scazca”…

Acestea au fost bucuriile copilariei mele. Ne bucuram de toate aceste delicii la sarbatori, zi de nastere sau alte ceremonii. Tin minte ca apa dulce Tarhun, tata mi-o cumpara cind veneam la el la serviciu (pe atunci el lucra la Raicom partii, sectorul Botanica), de la bufet. Sa ma fi vazut ce fericita eram in timp ce savuram un pahar de Tarhun sau cind mama ne cumpara guma de mestecat cu aroma de portocale (era deficit mare. Cei ce au prins acele timpuri, stiu ca daca aveu o guma o rugumai pina se facea cauciuc).

La gradinita
Eu si sora mea am avut chiar noroc sa umblam la una din cele mai bune gradinite, pe atunci. Se afla la Botanica, pe bld.Traian Si acum imi aduc aminte, cu foarte multa caldura, de educatoarele Tatiana Valerevna si Elisaveta Petrovna.
In fiecare zi, invatam poezii, cintam, faceam figurine din plastelina, desenam, lipeam, faceam gimnastica, ne plimbam la aer liber, mincam si dormeam la amiaza (la capitolul dormit, unii copii aveau probleme, si eu inclusiv).
O viata, fara griji, la care adultii doar puteau visa.
Imi aduc bine aminte matineele, la care parintii isi aranjau odraslele sale si apoi cu atita mindrie si bucurie ascultau rolul sau poezia pe care o recitau.
Vreau sa va zic, ca pregatirile de matineu erau foarte meticuloase : alegerea si invatarea rolului, apoi coaserea costumului (eu personal am fost pocnitoare, aveam o rochie roz si o coroana pe cap din carton roz cu stele din staniol lipite) si repetitii interminabile.
Cel mai frumos matineu era ala in ajun de Revelion. Pe linga faptul ca recitam si cintam parintilor, il chemem si pe Mos Craciun, care neaparat venea cu o desaga de daruri.
Imi aduc aminte cu multa nostalgie de gentutile cu bomboane de la Bucuria. De indata ce le primeam mergem in grupa si imprastiam bomboanele, imparitindu-le. Primele erau mincate ciocolatele, normal, apoi alea cu gem si ultimele de sticla.
Scenele in care copiii cu gurile “colorate” de ciocolate, uneori pina la urechi, erau pe atit de firesti, pe cit si comice.

La tara
Majoritatea copiilor nascuti in anii 70-80, isi petreceua verile la bunei la tara. Unii din ei, de ex. verisorul, verisoara si o prietena au fost crescuti de bunei de la citeva luni.
Deoarce parintii erau stundeti, le venea greu, multi traiau la gazda, de educatia copiilor pina la 3-5 ani se ocupau bunica si bunelul. Cea ma buna gradinita era curtea batrinilor.
Noi am fost copii de oras, si de la 2 ani am mers la gradinita.
Dar cum venea luna iunie-iulie, eram expediate la Durlesti, orasel situata la 10 km de centrul Chisinaului.
Noie ram trei nepoate la bunica Fedorita (mama mamei) si ni se indeplinea toate capriciile.
Daca Natasica, Taniusa sau Catiusa (asa bunica ne zice) vroiau pere, nanul Petrica culegea pina-n seara, vroiam struguri, rupeam din butuc, caise, piersici, zmeura, tot ce ne doream.
Plus ca nana Marina, Dumnezeu s-o ierte, ne indeplinea zacarurile din oras : ne aduce inghetata, pepene verde, salam Doctorascaia.
Dimineata la noi incepea pe la 9-10 de obicei, bunica ne striga sa ne sculam. Dejunul consta sin ochiuri prajite (care dupa mine, e mincarea pt cei ce le este lene sa gateasca ), mana, macaroane sau hrisca cu lapte, ceai sau compot, dimineata.
Dupa aia toata ziua sau ne jucam cu papusile, sau citeam, sau uneori o ajutam pe bunica prin gradina. Tin bine minte, cind mergem la fintana la Tigani, sa aducem apa de baut, eu mergem cu o caldare de 5 litri. Eu eram slabuta si mergem incet, pina ajungeam acasa caldare era pe jumatate goala. Mergind agale, cam 2 litri se pierdeau pe drum.
Unul din locurile preferate ale mele era cautatul in podul casei. Acolo bunica pastra lucruri vechi, carti, jucarii, si din cind in cind se auzea si cite un soricel. Acolo sus, prima poama se cocea, sortul Bacon.
Seara toti copiii din mahala se stringeau : Sasha cu Climca de la vale, Natasa cu Lenuta Timofti, Marin Murea, Natasha Cotorobai si noi trei fete. Ne jucam de-a imparat, imparat, castan, volei, badminton, carti, etc. Sasha a tantei Liuada (nemtoaica) era un baiat de aur. Mama imi permitea sa ma duca tot satul cu bicicleta lui.
Am incercat si eu o data sa invat sa merg pe bicicleta. Am dat in gard, si de acolo m-a impus in picior capra Lenutei Tomoftei. Atunci mi-a pierit orice chef de a merge cu bicicleta.
La ceilalti bunei, la Papauti, raionul Rezina, mergeam uneori in weekenduri. Bunica era cam bolnavicioasa si avea nevoie de ingrijiri si medicamente.
Ce-mi placea mie cel mai mult, la Papauti, era gradina. Bunelul Volodea avea o gradina mare, care dadea intr-o ripa mica. La capatul gradinei era un izvoras micut. Cea mai mare bucurie a mea si verisorilor era copacul de cirese albe. Cind ne bagam in copacul ala, pina nu ne se saturam de cirese, nu coboram.
Bunelul a crescut iepuri, porci si gaini. Ce-i drept cind mergeam sa iau ouale, ma temeam de cucos. Aveau niste cucosi nebuni, care-ti sareau in cap. Sincer si pina azi ma tem de ei, si nici nu prea maninc carne de cucos.
Cea mai mare bucurie era cind veneau vecini din sat si buneii se laudau : uite astea-s nepoatele mele, sunt de la Chisinau.

Buneii verisoarei mele Tanea, erau ambii din acelasi sat, din Durlesti. Vine Tanea intr-o zi plingind de la gradinita, nana Marina o intreaba, ce s-a intimplat de ce plingi, la care ea raspunde, Mama, toti copii au tara, numai eu nu am tara

Dar voi ati aveti tara ?

Obligatii

Fiind educata intr-o familie tipica sovietica, mi s-a insuflat de mic copil ca trebuie sa fac ceva util pentru societatea. In cazul meu, fiind mica, societatea se reducea la familie.
Nu doar eu , ci si prietinile mele de copilarie Catiusa si Rodica Gutu (apropo eu si sora mea suntem din acelasi an cu ele) au fost invatate de mici copii sa spele vasele, sa stringa din urma lor, sa-si aranjeze si pregateasca hainele pt a doua zi (la mine la acest capitol, e cam complicat, si azi in dulap uneori fac cite-un taraboi ca tre sa stau jumate de zi sa pun totul la loc), sa duca gunoiul si nu in ultimul rind sa mearga la magazin.
Tin minte ca mama imi dadea 2-3 ruble si-mi zicea sa iau : un chefir, o smintina, lapte triunchi si piine. Asta era cosul de cumpaturi clasic. Incet, incet, veneam acasa cu avosika cu cumparaturile. Deseori veneam fara nimic, deoarece veneam prea tirziu, sau se termina in timp ce stateam la coada (rindul la magazine era ceva obisnuit).
Cea mai neplacuta obligatie pt mine si sora mea rea strinsul cartofilor la Durlesti. Cum venea data de 20 august, eram dislocati de la 8 dimineata, pe un teren cu cartofi. Nu mergeam acasa pina nu stringeam toata roada, si asta eram in cel mai bun caz pe la 6 sau 7 seara.
Sarmana Catiusa, fiind cea mai mica, obosea la un moment dat, si lua un betisor si se juca cu el, sapind in pamint.

Banc : mama a trimis-o pe-o fetita la magazin. Vine fetitza si zice – mama scazala smetanu. Vinzatoarea ii toarna in bedon smintina si ii zice davai devo4ka denigi, la care ea zice – mama scazala v bedone 

In vacanta

Cea mai mare bucurie a mea si a multor copii sovietici era vacanta la Marea Neagra.
Eu am avut norocul sa merg la Odesa, pentru prima oara cind aveam 1 an si 8 luni.
Matusa si unchiul tatalui meu locuiau acolo.
Din poze si povestirile mamei, se vedea ca eram cu genunchii vineti si zgiriiati. Mama povestea, ca nu vroiam sa ies din apa nici in ruptul capului, chiar daca ma faceam vinata si nu nimeream dinte pe dinte.
Intr-adevar, un sejur de 10 zile la Odesa, era vacanta care ne-o puteam permite. De fiecare data veneam bronzati, satui de mare si cu multe amintiri placute.
Copii deminitarilor isi puteau permite sa merga la renumitul Artek. Era tabara cea mai rivnita si prestigioasa in acele timpuri. Si astazi o foaie la Artek, poate face orice copil fericit.
Pe linga mare, eu impreuna cu parintii am fost iarna in muntii Carpati. Am stat intr-o cabana, ne-am dat cu saniutele si parintii au schiat. Aveam pe atunci 4 ani.
Ucraina sau Rusia erau cele mai bune destinatii pentru omul sovietic, iar noi nu faceam exceptie de la aceasta regula.

Cind eram mai mici, ne opream la matusa tatului Nina Kirilovna. De obicei venea familia noastra si a nanasilor nostri. Cind era ora de culcat, bunica Nina le spunea mamei si nanei Galea : « Devo4ki vi idtite lojitisi, a to esli ea usnu i na4nu hrapeti vi ne usniote. Si mama cu nana stiau ca trebuie inainte sa adoarma ca Nina Kirilovna sa se culce
Al doilea naz, cu care mama se confrunta in fiecare dimineata – era alegera hainelor. Intr-o zi nu vroiam sa ne imbracam cu rochie, vroiam cu bluza, fusta si stanut, in alta zi strampii sau ciorapii nu se potriveau, in alta zi se descoprea o pata de bors rosu samd.
Si fiind fete, trebuiam sa mai cochetam.

Alintarile

De obicei, dupa o vara petrecuta la bunica Fidorita, veneau timpuri grele pentru noi. Bunica ne indeplinea toate dorintele, iar parintii ne tineau mai din scurt.
Incepind cu luna septembrie, se cobora militarie din pod, si se incepea reeducarea.
Era un proces dificil, in care parintii intilneau multe obstacole si se luptau cu capriciile si nazurile odraslelor.
O cunostinta de-a noastra ne-a marturisit cum il hranea el pe fiiul sau cind era mic. Ii punea in fata 1 rubla si-i zicea ca daca maninca tot, va cistiga rubla
Sarmanii parintii, la ce siretlicuri trebuia sa recurga sa ne vada bolfosi si sanatosi.

Distractiile

Pentru mine una din ocupatiile preferate era vizionarea desenelor animate si filmelor.
Imi aduc aminte cu cita nerabdare astepta fiecare episod din Nu pogodi, cum cintam impreuna cu crocodil Ghena din 4ebusarca i crocodil Ghenea, si cita bucurie aveam cind rula la TV Prostokvashino sau Carlson cotorii jivet na cryshe.
Simbata, dupa amiaza, canalul 1 Rusia (Ostankino, pe atunci) aratau filme – povesti – Morozko, Scazca o tzare soltane, Zoluska si multe altele.
De cum veneam de la gradinta, ne schimbam hainele si o tuleam la joaca un curte.
Ne jucam in rizincuta, in clasice, cu mingea, badminton, ne dadeam la scrincioburi sau pur si simplu ne plimbam.
In weekend, pe la ora 10 dimineata se auzeai deja tipete : Vova vihodi igrati sau sunete Natasa iese afara ?
Personal, dragostea de carte s-a inceput de la 2 ani, cu vestita Albinuta. Fara ea nu ma culcam. Mama imi citea din ea si ma uitam la desene. In mare parte si numele surorii mele tot se datoreza acestei carti, nu puteam zice carte, ci catea 
Cind era trist afara, de obicei ne jucam cu papusile, coloram sau ne jucam de-a vati ascunselea.
Mie personal imi place un joc : ma imbracam in hainele mamei, incaltam pantofi pe toc i defilam prin casa.

In oras. Sarbatorile publice.

Iesirile in oras erau ocazii speciale pentru noi. Mama ne imbraca cu hainute festive, parul era prins in codite cu banturi, ciorapi albi si sandale la fel.
O inghetata servita la cafenea Princhindel, un spectacol la treatrul Licurici sau la circ, era o adevarat bucurie si povesteam la toti copii de la gradinita cit de bine am petrecut weekendul.
Paradele din mai si noiembrie, erau manifestari pe care nu le ratam niciodata.
Am o sumedenie de poze, in care eu in brate la tata marsaluiam alaturi de mii de oameni. In miina aveam baloane sau vestitele flagulete rosii. La 9 mai ne duceam la memorial si depuneam flori la mormintul soldatului necunoscut.
Pe la inceputul anilor 90, au aparut asa numitele Luna Parcuri. Era ceva neobisnuit si inedit. Mergeam in salile cu oglinzi strimbe, la montagne rouse si mama neaparat ne lua gume Donald Duck si Turbo.

Astazi, multi din noi au deja familii, unii lucreaza la banci de investii, unii in companii cu renume, altii isi fac doctoratele.
Suntem majori, cu pasapoarte, cu diplome si cum zic italienii mari si vaccinati.
Uitindu-ma in urma, imi aduc aminte cu un suris nevinovat de acea dulce perioada a vietii mele , de copilarie